Societatea HIDRO PRAHOVA SA ridică restricțiile în privința consumului de apă potabilă pentru abonații din Câmpina, alimentați din Stația de apă Muscel – Câmpina

Ploieşti, 20 august 2021

Societatea HIDRO PRAHOVA SA anunţă că începând din data de 20 august 2021, ora 17.30, a luat decizia de a ridica restricțiile în privința consumului de apă potabilă pentru abonații din municipiul Câmpina, alimentați din Stația de apă Muscel – Câmpina. Măsura a fost adoptată ca urmare a comunicării oficiale transmise de Direcția de Sănătate Publică Prahova, care a confirmat că apa potabilă din această zonă îndeplinește toate condițiile de calitate prevăzute de Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările și completările ulterioare. În fapt, este vorba despre abonații din cea mai mare parte a muncipiului Câmpina, pentru care s-au impus măsuri preventive în privința consumului, începând din data de 13 august 2021.

Potrivit evaluării Direcției de Sănătate Publică Prahova, restricțiile de consum se mențin numai pentru abonații din zona Voila – Spital, care locuiesc pe străzile:  Drumul Taberei (de la rezervorul Muscel, până la intersecția cu strada Voila), Voila (de la intersecția străzii Drumul Taberei până la Spitalul Voila), Silvicultorului și Buciumului, până la procesarea tuturor analizelor prelevate pentru această zonă.

Societatea HIDRO PRAHOVA SA va asigura și în perioada următoare necesarul de apă pentru abonații din zona Voila – Spital, prin suplimentarea containerelor tip IBC, amplasate astfel încât să asigure continuitatea alimentării cu apă potabilă și un acces facil pentru utilizatori.

Conform planului de măsuri comunicat Direcției de Sănătate Publică și autorităților locale din municipiul Câmpina, societatea HIDRO PRAHOVA SA va continua activitatea de monitorizare a calității apei potabile, rezultatele urmând să fie prezentate public.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*