Șofer băut, reținut de polițiști după ce a lovit un pieton la Ciorani

 

F.T.

Aseară, în jurul orelor 22:30, polițiștii prahoveni au fost alertați   că, în comuna Ciorani, un autoturism care se deplasa pe DN1D ( din direcția Albești-Paleologu către Urziceni) ar fi lovit un pieton, dar nu a oprit, părăsind locul  accidentului.

Victima – un tânăr de 18 ani –  a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, din cauza rănilor suferite neputând fi testată la fața locului cu aparatul etilotest.

Pe mai departe, după cum se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Prahova, „imediat a fost constituia o echipă de cercetare, care a reușit depistarea în scurt timp a autovehiculului care pare să fi fost implicat în eveniment, precum și a conducătorului auto, respectiv un bărbat de 48 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat”.

În urma probatoriului administrat,  șoferul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. De asemenea, în cauză a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări care au ca obiect  comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de cercetare penală, urmând a se stabili cu exactitate modul de producere al evenimentului rutier.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*