Şoferi, dacă veţi mai da like pe Facebook în timp ce conduceţi veţi fi „blocaţi” de poliţie!

• Amenzi şi puncte – penalizare mai mari pentru folosirea telefonului mobil, începând cu 12 octombrie a.c. • Se va ajunge şi la suspendarea, pe timp de 30 de zile, a dreptului de a conduce

F. T.

Dacă în prezent puteţi scăpa cu o amendă mai mică ori, de ce nu?, la o adică, agenţii rutieri – care sunt şi ei oameni – mai “închid” ochii pentru unele mici abateri, cum ar fi folosirea telefonului mobil în timp ce şofaţi, bucuraţi-vă cât mai e timp! Adică, până în data de 12 octombrie a.c., când intră în vigoare ordonanţa care prevede sancţiuni mai drastice pentru aceia dintre dumneavoastră care vorbesc la telefon în timpul şofatului.
Luăm la întâmplare un exemplu, ca să vă faceţi o idee despre ceea ce vă aşteaptă în cazul în care, după data amintită, veţi căsca ochii la likeurile primite pe Facebook, în loc să priviţi oglinda retrovizoare. Ei bine, amenda, cea mai mică, va creşte de la 580 de lei la 725 de lei, iar în cazurile mai grave, de la 870 de lei, la 1.160 de lei, după 12 octombrie a.c.
Noile reglementări îi vizează nu doar pe şoferii de autovehicule, ci şi pe căruţaşi, biciclişti, mopedişti.
Au scăpat doar pietonii, dar nu-i timpul trecut !

Potrivit noii Ordonanţe adoptate la data de 12 august a.c., care modifică şi completează OUG nr. 195/2002, spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.
Concret, dacă vreţi să filmaţi – ţinând cu o mână camera – în trafic un şofer care face “liniuţe”, vă taie calea sau merge pe contrasens, sunteţi (şi) dumneavoastră pasibil de sancţiune !
O altă noutate care va intra în vigoare începând cu data de 12 octombrie este, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, “ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau tractor forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli privind circulaţia vehiculelor, ceea ce constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă şi patru puncte penalizare”.
Cât va fi amenda? 725 de lei, faţă de 580 de lei, cât este în prezent ! În plus, în cazul formei agravante menţionate mai sus, se va interzice şi dreptul de a conduce pentru 30 de zile !
Cu referire la acest ultim aspect, tot reprezentanţii IPJ Prahova exemplifică și câteva cazuri de circumstanţe agravante: depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic; circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis; nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului; circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire ş.a.
Cum aminteam, ordonanţa care înăspreşte sancţiunile îi vizează atât pe şoferii de autovehicule, cât şi pe tractorişti, biciclişti, căruţaşi şi alte categorii de participanţi la trafic.
Mai puţin pietonii…
Deşi, dacă ne întrebaţi pe noi, parcă s-ar impune şi sancţionare acelora care traversează – prin loc permis sau nu – strada cu ochii în telefon.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*