Sorana Cîrstea deschide meciul împotriva Canadei: „E o onoare să joc în faţa atâtor oameni”. Tabloul complet al weekendului

România va întâlni Canada la Cluj, în primul tur al Grupei Mondiale II, iar Sorana Cîrstea (38, WTA) va fi prima care va intra în teren.

Potrivit tragerii la sorţi făcute vineri la prânz, adversara româncei în meciul care va începe la ora 13:00 este Carol Zhao (138, WTA).

După această partidă, Irina Begu (37, WTA) o va întâlni pe românca din lotul Canadei, Bianca Andreescu (173, WTA). Duminică, cele două jucătoare ale „tricolorelor” vor face schimb de adversare, ziua urmând să se încheie cu meciul de dublu, în care, teoretic, vor face pereche Ana Bogdan şi Raluca Olaru.

„Voi deschide meciul şi sper să aduc primul punct României. Sper să începem cu dreptul. E o onoare pentru mine să pot să joc în faţa atâtor oameni mâine”, a declarat Cîrstea, despre meciul la care sunt aşteptaţi peste 8.000 de spectatori.

Câştigătoarea întâlnirii dintre România şi Canada va juca în play-off-ul pentru accederea în Grupa Mondială.

Voi încerca să dau cât mai mult, avem publicul alături de noi şi sper să fie un meci bun”, Irina Begu, România

„Irina e o adversară foarte bună şi nu mă aştept la un meci uşor, dar va fi un meci bun. Poate câţiva oameni vor fi cu mine şi cu Canada”, Bianca Andreescu, Canada

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*