Sorin Bălu e noul antrenor al celor de la Progresul Pecica: „Vin să construim o echipă puternică, sunt fericit că voi lucra cu oameni de calitate”

După trei sezoane, Progresul Pecica și Dan Stupar merg pe căi diferite. Despărțirea era în aer, dar ea a fost oficializată, practic, astăzi odată cu anunțul noului nume de pe banca tehnică a „galben-albaștrilor”. „În primul rând, am dori să-i mulțumim lui Dan Stupar, pentru tot ceea ce a realizat la Pecica. Au fost trei ani foarte buni, unul terminat cu promovarea în Liga 3-a și alți doi în prima parte a clasamentului, am încheiat un ciclu. Mai departe, ne-am înțeles cu Sorin Bălu, un tehnician cu nume în vestul țării, despre care vorbesc rezultatele. Oriunde a antrenat a făcut performanță, e ambițios și profesionist, a lucrat și el inclusiv cu regretatul Ionuț Popa, știe destulă meserie”, anunță Cristi Pilan, directorul sportiv al Progresului.

Totodată, „oficialul” pecicanilor a confirmat și despărțirile de Sergiu Aldan și Angelo Iuga, fotbaliști acontați deja de alte divizionare terțe arădene. „Mai avem în lot șapte seniori, Wild, Țugulescu, Bozian, Moraru, Capătă, Arsene, Iosub și cinci juniori din pepiniera proprie: Răchită, de 2004, plus Burtic, Mogoș, Matyus și Bănățan, toți de 2006. Mai vrem să aducem cel puțin 6 seniori și trei juniori. Aveam deja o listă, mai are și antrenorul ceva nume, așa că în final lucrăm pe o lista comună”, a adăugat Pilan.

Artizanul promovării celor de la CSC Dumbrăvița în Liga 3-a, Sorin Bălu (44 de ani) s-a despărțit de gruparea timișană în toamna anului trecut. Cariera de antrenor a început-o acum 15 ani la juniorii clubului Electrica, iar la seniori a promovat în Liga a 3-a cu Sânandrei, Becicherecu Mic și Dumbrăvița. Performanță a făcut și la Făget sau Recaș. În Liga 2, Bălu a antrenat-o pe FC Caransebeș, fiind „secundul” lui Ionuț Popa la ACS Poli, în Liga 1. „Vin la Pecica să construim o echipă puternică, să fim respectați și să avem rezultate. E clar că vrem să aducem jucători cu caracter, cu valoare. Mă orientez în special spre jucători timișeni cu care am mai lucrat, vreau să facem o  treabă frumoasă la Pecica. Sunt odihnit după o mică pauză de primăvară, sunt foarte motivat și vreau să muncesc pentru a construi ceva frumos. Am întâlnit la Pecica trei oameni dedicați, pe domnul primar, Petru Antal, pe președintele Dorel Găvruță și directorul sportiv, Cristi Pilan. Sunt foarte fericit că voi lucra cu oameni de calitate care înțeleg fotbalul. Deja m-am apucat de treabă, sunt la masă cu doi jucători pe care mi-i doresc să îi antrenez la Pecica, sper să semnăm cât mai curând și contractele”, ne-a declarat Bălu.

Pecica se va reuni la începutul lunii viitoare în noua formulă, cu destui jucători din județul Timiș în lot.

0
0

Articolul Sorin Bălu e noul antrenor al celor de la Progresul Pecica: „Vin să construim o echipă puternică, sunt fericit că voi lucra cu oameni de calitate” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*