Specialiştii Rompetrol, sesiuni de prezentare şi workshop cu elevii Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu“ din Ploieşti

Rompetrol, parte a Grupului KMG International, continuă seria acțiunilor derulate în cadrul Programului „Pregătit pentru carieră” adresat elevilor și studenţilor din Ploiești, Constanța, Năvodari și București. Reprezentanții companiei au organizat, în zilele de 8 și 9 mai 2019, un eveniment de carieră dedicat elevilor Liceului Tehnologic “Lazăr Edeleanu“ din Ploiești, de la specializările chimie industrială, mecatronică și electrotehnică.
13-cPe parcursul celor două zile, tinerii au avut ocazia să interacționeze cu specialiștii Rompetrol, să afle detalii despre oamenii și activitățile companiilor din grup, dar și despre programul de internship „Pregătit pentru Carieră” și etapele pe care un tânăr trebuie să le parcurgă pentru a urma o carieră în industria energetică. În plus, a fost o bună oportunitate pentru ei să lucreze în echipe, să-și exprime opiniile și să fie mândri de rezultatele lor, în cadrul workshop-ului „Super abilități pentru viitorul tău”, creat cu scopul de a ajuta elevii să conștientizeze importanța identificării și dobândirii de noi abilități în carieră, în contextul unui viitor marcat de digitalizare și robotizare.
„Evenimentul de astăzi completează seria acțiunilor dedicate comunității ploieștene. Anul acesta derulăm a 19-a ediție a Programului de Internship “Pregătit pentru Carieră“, Rompetrol fiind una dintre primele companii din România care a pus în aplicare acest tip de proiect. Scopul acțiunii derulate împreună cu elevii și cadrele didactice din Liceului Tehnologic “Lazăr Edeleanu“ este dezvoltarea competențelor tinerilor, crearea cadrului propice pentru dobândirea de noi abilități, prezentarea companiei Rompetrol, precum și a programului de internship și a oportunităților de carieră din cadrul companiei”, a declarat Nicoleta Mihăiță, Talent Acquisition and Employer Branding Manager în cadrul Grupului KMG International.
Elevii Liceului Tehnologic “Lazăr Edeleanu“ care studiază specializarea Chimie Industrială vor participa, la sfârșitul lunii mai, la un schimb de experiență cu liceul care poartă același nume, din Năvodari. După vizitarea celor două unități de învățământ tehnic și împărtășirea experiențelor și activităților în care sunt implicați, elevii vor avea oportunitatea de a vizita rafinăriile Petromidia și Vega, unde vor avea ocazia să descopere din tainele activităților desfășurate pe cele două platforme.
Mai multe acțiuni Rompetrol dedicate tinerilor vor avea loc pe parcusul anului 2019. În cadrul proiectului de internship „Pregătiți pentru Carieră”, 100 de studenți vor fi selectați să participe la un program intensiv de pregătire practică, dar și training-uri și workshop-uri care să le dezvolte competențe soft precum inițiativă, comunicare, orientare către rezultate și lucru în echipă. Proiectul se va desfășura în perioada august-septembrie 2019, în cadrul rafinăriilor Vega și Petromidia și a companiei Rompetrol Well Services, cu sediul în Ploieşti. Pe toată perioada programului, tinerii selectați vor avea parte de aceleași beneficii ca orice alt angajat al companiei – contract de muncă, cu posibilitate de prelungire, tichete de masă și abonament medical”.
Ajuns la a 19-a ediție, programul Internship Rompetrol – „Pregătiți pentru Carieră” se va desfășura în cadrul Rafinăriei Vega Ploiești, Rompetrol Well Services Ploiești și Rafinăriei Petromidia (Năvodari).
Cu o istorie de peste 100 de ani, Rafinăria Vega Ploiești a evoluat de la o unitate clasică de rafinare a petrolului într-un producător și furnizor de produse speciale obținute exclusiv din 13-bmateriale semifabricate livrate de către Rafinăria Petromidia.
Rafinăria Vega Ploiești a consemnat pentru 2018 un număr de 8 recorduri istorice – materie primă procesată, produse obținute (bitum, solvent, hexan), gradul de utilizare a capacității de rafinare, pierderi tehnologice şi indicele de eficienţă energetică. Unitatea din Ploiești a prelucrat anul trecut o cantitate de 406 mii tone, în creștere cu 9% faţă de indicatorul din 2017. Această evoluţie s-a reflectat şi în principalele produse obţinute – bitum (peste 100 mii tone), hexan ( 84,5 mii tone) și solvenți (43,5 mii tone).
Vega funcționează în sinergie perfectă cu Rafinăria Petromidia – Năvodari, cea mai mare din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploiești materiile prime/semifabricate necesare obținerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*