Spectacolele Teatrului pentru Copii „Ciufulici“ – prezentate în ţară şi în străinătate

A.M.

În această toamnă, Teatrul pentru Copii „Ciufulici“ din Ploieşti va participa la o serie de evenimente culturale din țară și străinătate. Astfel, miercuri, 11 octombrie, spectacolul „D’ale lui Păcală“, adaptare de Roxana Matache după Ion Creangă, în regia lui Mihai Androne, va fi prezentat în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului de Teatru pentru Copii ,,Aşchiuță” de la Pitești și va avea două reprezentații, de la ora 11.00 și de la ora 17.00. Fascinanta lume a păpușilor realizate din materiale reciclate din spectacolul „Prințesa mecanică“, de Lenia Major, în regia lui Radu Dinulescu, va putea fi descoperită de publicul francez cu ocazia unui micro-turneu care va include mai multe reprezentații ce vor fi susținute la Școala din Huttenheim și la Muzeul Wurth din Erstein, în perioada 12-15 octombrie. De asemenea, spectacolul „Peter Pan“, adaptare de Cristian Mitescu după J.M.Barrie, în regia lui Cristian Mitescu, va fi prezent la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete PUCK din Cluj-Napoca și va avea două reprezentații, joi, 19 octombrie, de la ora 9.30 și de la ora 11.00, pe scena Casei de Cultură a Studenților. Nu în ultimul rând, pe 24 octombrie, de la ora 17.00, Peter Pan îl va înfrunta din nou pe temutul căpitan Hook, de această dată pe scena Teatrului Maghiar de Stat ,,Csiky Gergely” din Timişoara, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului de Animație ,,Sub bagheta lui Merlin”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*