Spectacolul reparațiilor! Profitând de pandemie, la Teatrul Municipal se lucrează intens în spatele scenei

Profitând de condițiile create de pandemie, la Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu” se lucrează intens la reamenajarea holului, casei scărilor și etajului.

Angajații Casei de Cultură a Municipiului au folosit această perioadă pentru a face curățenie, a tria și inventaria costumele și decorurile din cele șase magazii ale teatrului, la care se adaugă culisele și ”pasarela” de deasupra scenei.



”Din păcate, activitatea noastră obișnuită, cu spectacole de teatru, muzicale sau coregrafice nu s-a mai putut ține în această perioadă. În schimb, am profitat de inactivitatea în ceea ce privește spectacolele, pentru a ne ocupa de partea administrativă. Am făcut curățenie și am inventariat tot ce se află în magaziile noastre. Sunt șase magazii, la care se adaugă culisele foarte mari, garajul dinspre Brediceanu și pasarela în formă de U, de deasupra scenei. Este o activitate care nu s-a mai făcut de peste 30 de ani și un volum mare de muncă, pe care nu ni-l puteam permite într-un an cu spectacole și activitate festivalieră susținută. Am început cu așa-zisa magazie de mână, unde se află recuzita pentru piesele pe care le jucăm în mod curent. Mă bucur mult că am reușit să degajăm culisele, să punem ordine la mobilier, costume și decoruri, să facem un inventar al fiecărei magazii și să scăpăm de ceea ce nu ne mai folosește”, ne-a declarat Tudor Trăilă, directorul Casei de Cultură a Municipiului Lugoj.

În același timp, continuă lucrările de amenajare a părții teatrului care întâmpină publicul spectator – foaierul, casa scărilor și etajul.

”Am continuat renovarea holului, la parter. Am capitonat ușile, am montat toate candelabrele, ceea ce a fost o muncă migăloasă, pentru că fiecare are sute de mici piese, am montat plintele (n.r. – elementele decorative și de protecție, folosite pentru a acoperi unghiul dintre perete și podea), iar o parte din pereți au fost capitonați cu pluș, ca în sală. Avem puse schele și putem lucra nestingheriți la scări și la casa scărilor, continuăm cu holul de la etaj și cu sala festivă, sau sala de conferințe. Aici, la pereți, vom avea o combinație de alb cu pluș vișiniu și vom renunța la perdelele de până acum. Vom monta garnișe, cu perdele și draperii elegante, pentru a rezulta un cadru clasic, care se potrivește mai bine cu ideea de teatru”, adaugă Tudor Trăilă.

Pentru anul în curs, de la bugetul local a fost alocată suma de 300.000 de lei pentru reparații și renovări la sediul Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu”.

Articolul Spectacolul reparațiilor! Profitând de pandemie, la Teatrul Municipal se lucrează intens în spatele scenei apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*