Sport pentru sănătate! Secția de lupte libere a Clubului Sportiv Școlar face înscrieri

Odată cu finalul vacanței de vară, secția de lupte libere a Clubului Sportiv Școlar și-a reluat activitatea. Copiii care își doresc să practice un sport cu tradiție în municipiul de pe Timiș, care să le asigure totodată o dezvoltare armonioasă și un corp sănătos se pot înscrie gratuit la antrenamente.

Doritorii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 7 și 11 ani, să fie apți din punct de vedere medical pentru practicarea sportului și să își dorească să-și consume energia într-un mediu organizat, cu antrenori competenți, care să îi motiveze să se autodepășească.

Antrenamentele au loc în zilele de marți și joi, în intervalul orar 16.30 – 18, iar locul de desfășurare al acestora este Sala de Gimnastică și Lupte a CSȘ Lugoj, din cartierul Ștrand.

Înscrierile se pot face la numerele de telefon 0722/990096 (Ionuț Eneșca) sau 0784/939726 (Valentin Cimponeriu).

Articolul Sport pentru sănătate! Secția de lupte libere a Clubului Sportiv Școlar face înscrieri apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*