Posts Tagged ‘ajf arad’

AJF Arad reia activitatea după 18 luni de pauză forțată de pandemia de COVID-19!

După un an și jumătate de la ultimul meci oficial la nivel județean, AJF Arad a anunțat reluarea competițiilor într-un format diferit și adaptat condițiilor actuale.  Deși situația la nivel național privind pandemia cu virusul SARS COV-2 nu a evoluat conform așteptărilor echipelor de la nivel județean, acestea își doresc să revină în iarbă. În […]

Prestidigitație

Ceea ce s-a presupus, s-a întâmplat: fiind vorba de echipa Dinamo București, Federația Română de Fotbal a mărit numărul de echipe de la 14 la 16 pentru a nu retrograde nimeni. Cel puțin așa pare după prima etapă a barajului dintre Chindia Târgoviște și CS Mioveni.

The post Prestidigitație appeared first on sporttim.ro.

ARAD | Răzvan Cadar, noul președinte al AJF Arad

Răzvan Cadar, șef al Comisiei Județene de Arbitri și candidat unic, îi urmează la conducerea AJF Arad lui Adrian Lucaci, după ce a fost votat în unanimitate de cei 64 de membri afiliați prezenți la Adunarea Generală. Ședința din data de 31 iulie a fost condusă de Octavian Goga, vicepreședinte al Federației Române de Fotbal […]

S-a stins din viață Adrian Lucaci, președinte AFJ Arad

Fost fotbalist, antrenor și conducător, Adrian Lucaci s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani după o luptă îndelungată cu o boală incurabilă. Federația Română de Fotbal regretă profund dispariția sa și transmite condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați. Născut pe 28 iunie 1966, Adrian Lucaci și-a început cariera de fotbalist la Rapid […]

Al 12-lea meci pe ”Dan Păltinișanu” după ”ultimul joc pe Dan Păltinișanu”. Selecționata AJF Timiș, retur cu arădenii

A trecut ceva vreme, aproape 3 luni, de când nu s-a mai jucat un meci divizionar de fotbal pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, mai exact din 7 septembrie, Ripensia cedând atunci Petrolului cu 0-1 în cadrul etapei a șasea din Liga 2, după care pe vechea arenă s-au mai disputat între timp doar câteva partide de rugby din Superliga și Cupa României, plus câte-un joc de fotbal juvenil, dar iată că miercuri seară se va reporni instalația de nocturnă a marelui oval din sud-estul orașului, dat fiind desfășurarea unei întâlniri cu balonul rotund.

The post Al 12-lea meci pe ”Dan Păltinișanu” după ”ultimul joc pe Dan Păltinișanu”. Selecționata AJF Timiș, retur cu arădenii appeared first on sporttim.ro.

ARAD | S-a desfășurat a 4-a ediție a turneului Junior Cup Grassrouts

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 120 ani de fotbal în Arad, vineri, 18 octombrie, pe terenul Şega, a avut loc Junior Cup Grassrouts la fotbal mixt (echipe formate din trei fete şi trei băieţi), eveniment ajuns la ediția a 4-a. Organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean, Primăria Arad, Consiliul […]

ARAD | Ediția a 2-a a Cupei Aradului adună la start peste 1200 de copii

În anul în care Aradul fotbalistic sărbătoreşte împlinirea a 120 de ani de la primul meci de fotbal oficial de pe teritoriul țării noastre, 15 august 1899 în zona Pădurice, fosta arenă „Vagonul-CFR”, Asociaţia Judeţeană de Fotbal a iniţiat o serie de evenimente care să marcheze acest moment. AJF Arad în parteneriat cu Consiliul Judeţean, […]

ARAD | AJF Arad a organizat cupa “Micul fotbalist”

În organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal, cu spijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Şcolii Gimnaziale „Aurel Vlaicu”, s-a desfăşurat la Arad Cupa “Micul fotbalist”, întrecere rezervată copiilor sub 8 ani. Au fost prezente nouă echipe de băieţi și două de fete, miza fiind şi calificarea la turneul regional al Cupei Tymbark, categoria Under 8. Au […]

ARAD | Parteneriat între Consiliul Județean și AJF Alba pentru dezvoltarea sportului

Marți, 19 februarie, a avut loc o conferință de presă la care au participare vicepreședintele Consiliului Județean, Sergiu Bîlcea, consilierul Răzvan Cadar și președintele AJF Alba, Adrian Lucaci.  Principalul obiectic a fost prezentarea acțiunile care sunt programate în anul 2019 sub aceleași principii: familie – tradiție – valoare,  în scopul popularizării acestui fenomen social, fotbalul, […]

ARAD | UTA a câștigat „Memorialul Ionuț Leac”

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad a organizat ediția a VI-a a „Memorialului Ionuț Leac” la mini-fotbal, competiție rezervată copiilor născuți în anul 2009 sau mai mici. Au participat zece echipe, repartizate în două grupe, după cum urmează: Crișul Chişineu Criș, UTA, Viitorul Arad, CS Glogovăț și CSȘ Gloria (Grupa A); CS Atletico Arad, Progresul Pecica, […]