Posts Tagged ‘cadre medicale’

44.074 persoane din sistemul sanitar primesc stimulentul de risc aferent lunii aprilie

Ministerul Sănătății a finalizat documentația pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID- 19, conform OUG 43/2…

Aproape toate cadrele medicale ale Spitalului Județean Suceava s-au întors la serviciu

Directorul medical al Spitalului Județean Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, a declarat, atăzi, că în momentul de față se înregistrează un trend ascendent în ceea ce privește întoarcerea personalului medical la serviciu. Valeriu Gavrilovici a declarat c…

Consiliul Județean Suceava face apel la cadrele medicale de la Spitalul Județean să vină la muncă. Se caută voluntari pentru spital

Consiliul Județean Suceava a făcut un apel către toţi angajaţii Spitalului Judeţean Suceava, cadre medicale şi personal auxiliar, să vină în continuare la muncă. Vicepreşedintele CJ Suceava, Viorel Seredenciuc, a precizat că apelul se referă la cei apr…

Universitatea Suceava oferă cazare cadrelor medicale din Vatra Dornei într-o clădire modernă din acest municipiu

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a transmis că se implică în continuare în sprijinirea autorităților, personalului medical și comunităților locale din județul nostru în lupta împotriva COVID-19. Conform unui comunicat al USV, cea mai nouă in…

24 de oferte de cazare pentru cadrele medicale în Oradea

În urma apelului public lansat de Instituția Prefectului – Județul Bihor către operatorii hotelieri din Oradea au fost centralizate 24 oferte de cazare pentru cadrele medicale implicate în tratamentul pacienților infectați cu noul coronavirus. În…

Invitație de depunere a ofertelor de cazare a cadrelor medicale

Având în vedere prevederile art.7 din Ordonanța Militară nr. 4 din 29.03.2020 și Hotărârea Guvernului nr. 201/2020 privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină și luarea unor măsuri în domeniul sănătății, pre…

Invitație de depunere a ofertelor de cazare a cadrelor medicale

Având în vedere prevederile art.7 din Ordonanța Militară nr. 4 din 29.03.2020 și Hotărârea Guvernului nr. 201/2020 privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină și luarea unor măsuri în domeniul sănătății, pre…

Județul Suceava are 181 de cadre medicale infectate cu noul coronavirus, cele mai multe din ţară

Județul Suceava are nu mai puțin de 181 de cadre medicale infectate cu noul coronavirus. Cu această cifră, județul Suceava se află pe primul lco la nivel național. Potrivit unei informări transmise de Prefectura Scueava, conform raportărilor către INSP…

S-a deschis, în regim de permanență, o Unitate de Primire a Urgențelor (UPU Covid-19) în format restrâns

Joi, 26 martie 2020, s-a finalizat testarea, cu rezultate negative, a celor 65 de cadre medicale care vor fi angrenate în diagnosticarea și tratamentul persoanelor infectate cu Covid-19 din cadrul Spitalului Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Orade…

Mesaj emoţionat al consilierului judeţean Tudor Plăcintă: „Noi ne despărțim pentru ca voi să puteți sta împreună acasă”

Consilierul județean sucevean Tudor Plăcintă a transmis astăzi un mesaj emoționant după ce soția sa, cadrul medical, a fost nevoită să plece de lângă familie pentru a lucra în continuare la Spitalul Județean Suceava. „Astăzi este cea mai tristă zi din …