Posts Tagged ‘cooperare bilaterala’

Consolidarea cooperării bilaterale, inclusiv în plan investițional, și sprijinul ferm al României pentru parcursul pro-european al Republicii Moldova – teme ale întrevederii premierului Viorica Dăncilă cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu

Premierul Viorica Dăncilă a transmis și cu prilejul întrevederii pe care a avut-o, la Chișinău, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, sprijinul ferm al României pentru parcursul pro-european al țării vecine, atât prin susținerea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova la nivelul statelor Uniunii Europene, cât și prin consolidarea cooperării bilaterale pe dimensiunea investițională. Șeful […]

Dezvoltarea cooperării economice bilaterale, tema întrevederii premierului Mihai Tudose cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos, Stella Ronner-Grubačić

Prim-ministrul Mihai Tudose a discutat astăzi, la Palatul Victoria, cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos, Stella Ronner-Grubačić, despre perspectivele de dezvoltare a cooperării economice bilaterale. Șeful Executivului a subliniat în acest context că România înregistrează cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, ceea ce deschide noi oportunități de investiții pentru perioada următoare. ”România stă […]