Posts Tagged ‘CSŞ Bega’

Are rugby-ul viitor? Marian Marin (Timișoara Saracens): ”Important e să-i faci să le placă mișcarea, să vină cu drag la rugby, e cu bătaie lungă, ne gândim la viitor… Sunt spre 60 de practicanți de la 6 până la 13 ani, copii care vin și de la Săcălaz, Sânandrei sau Moșnița…”

În timp ce Timișoara sporturilor pe echipe de seniori este într-o eroare fundamentală, pierzându-se în amănunte pe același calapod greșit și depășit, cel al finanțării din banul public printr-o grupare a Municipalității, dar și prin cooptarea de peste hotare a unui roi mereu înnoit de jucători pe care nu și-i poate de fapt permite, cel mai bun mod de a devia discuția către aspectele esențiale ale vieții unei comunități prin prisma lumii arenelor este dat de continuarea raportării la sectorul juvenil, nișă mai mereu subestimată dar care merită absolut toate investițiile până la ultimul bănuț, și asta pentru că e vorba despre copiii locului, și nu despre buzunarele unor profesioniști, astăzi aici, poimâine unde văd cu ochii. Resurse disipate pe vecie din fluxul dărilor din partea contribuabililor… În seria întrebărilor adresate de Sporttim oamenilor de sport din diferite ramuri, câteva răspunsuri și dinspre rugby, prin explicațiile lui Marian Marin, din staff-ul tehnic al centrului de copii și juniori al clubului finalist al Cupei României, Timișoara Saracens.

The post Are rugby-ul viitor? Marian Marin (Timișoara Saracens): ”Important e să-i faci să le placă mișcarea, să vină cu drag la rugby, e cu bătaie lungă, ne gândim la viitor… Sunt spre 60 de practicanți de la 6 până la 13 ani, copii care vin și de la Săcălaz, Sânandrei sau Moșnița…” appeared first on sporttim.ro.

Fetele de la CSȘ Bega, locul 3 în Divizia Minivolei și bronz pe țară

Voleiul juvenil timișean a urcat pentru a doua oară în ediția 2018-2019 pe podiumul național al campionatelor Federației Române de profil rezervate întrecerilor fetelor, în chiar ultima zi a celui de-al patrulea turneu final desfășurat pe palierele categoriilor de vârstă în această primăvară. Astfel, după ce CSȘ Lugoj a cucerit ”aurul” național în Divizia Cadeți, CSȘ Bega Timișoara a câștigat duminică finala mică a Diviziei Minivolei și a obținut medaliile de bronz ale celei mai fragede grupe de vârstă. 

The post Fetele de la CSȘ Bega, locul 3 în Divizia Minivolei și bronz pe țară appeared first on sporttim.ro.

Reflecții juvenile pe seama unui criteriu de calificare discutabil

Am mai punctat pe parcursul sezonului traiectoria unei fragede formații timișorene în cadrul uneia dintre cele mai mici categorii de vârstă din structura competițională sub panouri, iar acum completăm succint sub forma unei reflecții dintr-un alt punct de vedere, legat de sistemul de desfășurare al competiției, cu trimitere la criteriul de calificare în turneul final, luând exemplul Campionatului Național U13 de baschet masculin.

The post Reflecții juvenile pe seama unui criteriu de calificare discutabil appeared first on sporttim.ro.

Nichitean și Popa, din Top10 pe Timiș în 2018, locuri 1 și 3 pentru CSM București la Cupa FRC. Estera Vîlceanu (CSȘ Bega), prima la junioare II la Năvodari. Numero 1 Alex Danciu (CSMT) pe 3 la Snagov

Sezonul rece și-a intrat în drepturi iar vâslele au fost lăsate momentan la mal, canotajul înlocuind concursurile în ambarcațiuni pe luciul apei cu cele în sală, de ergometru, așa cum a fost cazul în pragul Crăciunului, când, conform tradiției, s-a desfășurat prima întrecere pe uscat la nivel național în pregătirea viitorului sezon în aer liber, și anume Cupa Federației Române de Canotaj, derulată pe centre zonale, inclusiv la Timișoara, dar și la Iași, Năvodari, Orșova și Snagov. Iar canotorii de pe Bega au obținut mai multe bune clasări, inclusiv pe locul I, reprezentând însă nu doar grupări bănățene, ci și o nouă apariție din capitală pe firmamentul acestei discipline, CSM București.

The post Nichitean și Popa, din Top10 pe Timiș în 2018, locuri 1 și 3 pentru CSM București la Cupa FRC. Estera Vîlceanu (CSȘ Bega), prima la junioare II la Năvodari. Numero 1 Alex Danciu (CSMT) pe 3 la Snagov appeared first on sporttim.ro.

CSȘ Bega, turnee acasă în weekend, la băieții sub 13 ani și fetele U16

Triunghiulare juvenile sub panoul cu coș din sala ”Profesor Mircea Albu”, sâmbătă și duminică, la categoria sub 13 ani a juniorilor, cu vizitatori din Craiova și Sibiu, respectiv la cea sub 16 ani a fetelor, cu oaspete din Cluj și Râmnicu Vâlcea, galben-albastrul lui CSȘ Bega Timișoara fiind reprezentat pe ambele fronturi, conform programului din afișul de prezentare…

The post CSȘ Bega, turnee acasă în weekend, la băieții sub 13 ani și fetele U16 appeared first on sporttim.ro.

Nu este normal ca orașul campion al României la seniori să n-aibă nici o echipă în cele 5 categorii de vârstă ale Campionatului Național de juniori. Timișoara, în rugby

Clubul deținător al ultimelor 3 titluri pe țară în Superliga de seniori, Timișoara Saracens, nu este absolut deloc reprezentat în actuala ediție a Campionatului Național de juniori sub egida Federației Române de Rugby, la nici una dintre categoriile de vârstă sub 19, 18, 17, 16 sau 15 ani, așa cum nici o altă grupare de pe malurile canalului Bega nu are vreo exponentă în aceste întreceri.

The post Nu este normal ca orașul campion al României la seniori să n-aibă nici o echipă în cele 5 categorii de vârstă ale Campionatului Național de juniori. Timișoara, în rugby appeared first on sporttim.ro.

CSȘ Bega, succese la Craiova la U13 cu gazdele și băimărenii, ”Bega” și SCM Timișoara victorioase la U16 în ”Constantin Jude” cu devenii, pierzătoare cu U-BT

În weekend s-a aruncat la coș în sala ”Constantin Jude” nu numai în cadrul Ligii Naționale de baschet masculin, într-un meci al seniorilor jucat sâmbătă de la ora 19:30 și încheiat cu victoria ardelenilor, SCM Timișoara – U-BT Cluj 86:90, ci și la nivelul juniorilor sub 16 ani, într-un turneu patrulater de campionat cu două grupări locale, CSȘ Bega și CS SCM Timișoara, dar și cu cea a alb-negrilor de sub Feleac. Iar băieți de la Clubul Sportiv Școlar Bega au fost și pe drumuri, în Bănie, la categoria U13, unde s-au impus.

The post CSȘ Bega, succese la Craiova la U13 cu gazdele și băimărenii, ”Bega” și SCM Timișoara victorioase la U16 în ”Constantin Jude” cu devenii, pierzătoare cu U-BT appeared first on sporttim.ro.

CSȘ Bega la Campionatul Național de baschet U12 la Mangalia, Vest Activ și MP Sport la băieți iar ”Bega” la fete la Festivalul de BabyBaschet

Participare merituoasă a copiilor de la clubul CSȘ Bega Timișoara, secția de baschet, la Campionatul Național FRB al grupei de vârstă sub 12 ani de la Mangalia. Iar în această săptămână se derulează participarea micilor baschetbaliști tot pe plan național la ”Festivalul de BabyBaschet”, Timișoara fiind reprezentată de CS Vest Activ și CS MP Sport la categoria băieți, și CSȘ Bega la fete.

The post CSȘ Bega la Campionatul Național de baschet U12 la Mangalia, Vest Activ și MP Sport la băieți iar ”Bega” la fete la Festivalul de BabyBaschet appeared first on sporttim.ro.

Gugulanii mai înving de două ori și sunt la o victorie de câștigarea matematică în avans a titlului în Campionatul Municipal Timișoara

Săptămână bogată nu doar la fileul divizionar, cu o etapă intermediară, ci și în Campionatul Municipal Timișoara rezervat amatorilor, cu o antepenultimă rundă completă a returului dar și disputarea unei prime restanțe. Altele vor urma, însă, dat fiind victoriile repurtate luni în restanță și aseară în etapa a XII-a, Gugulanii Caransebeș este la doar un singur succes distanță de adjudecarea matematică în avans a titlului celei de-a V-a ediții.

The post Gugulanii mai înving de două ori și sunt la o victorie de câștigarea matematică în avans a titlului în Campionatul Municipal Timișoara appeared first on sporttim.ro.

Moș Nicolae a trecut în ajun pe la fileul copiilor de la CSȘ Bega

În seara de ajun, Moș Nicolae și-a golit pe rând sacul cu cadouri, iar între etapele de campionat pe terenuri din Ardeal, la Târgu Mureș și Blaj, voleibalistele prim-divizionarei UVT Agroland i-au fost ajutoare Moșului în vizita surpriză la fileul sălii timișorene ”Mircea Albu”, la antrenamentul copiilor născuți în anii 2006, 2007, 2008 și 2009, juniori și junioare de la CSȘ Bega.

The post Moș Nicolae a trecut în ajun pe la fileul copiilor de la CSȘ Bega appeared first on sporttim.ro.