Posts Tagged ‘Daniel Stoica’

Șomuz Fălticeni s-a despărțit de patru jucători

Gruparea Șomuz Fălticeni a anunțat primele rezilieri de contracte la doar câteva zile de la încheierea sezonului de toamnă al Ligii a III-a. „Am luat decizia de a ne despărți de columbianul Andres Zapata, de ivorianul Jean Frederic Bady, precum și de j…

Ceahlăul Piatra Neamț a câștigat din nou la Fălticeni, dar mai clar

Ceahlăul Piatra Neamț s-a impus la Fălticeni, în fața celor de la Șomuz Fălticeni, de două ori în decurs de patru zile. După victoria cu 1-0, de sâmbătă, din campionat, nemțenii au câștigat și mai clar, cu 4-0, duelul de la mijlocul acestei săptămâni, …

Șomuz Fălticeni a câștigat amicalul cu juniorii de la LPS Suceava

Gruparea de Liga a III-a Șomuz Fălticeni a jucat la sfârșitul săptămânii trecute un meci de pregătire în compania echipei de juniori a Liceului cu Program Sportiv Suceava, formație pregătită de Claudiu Sevaciuc. Partida disputată pe terenul sintetic di…

Șomuz Fălticeni privește cu încredere către noul sezon competițional

Șomuz Fălticeni a încheiat pregătirea de vară cu un bilanț de două victorii, trei remize și două înfrângeri în amicale. În ultimul test înainte de startul Ligii a III-a, trupa antrenată de Daniel Stoica și Florin Ailenei a fost învinsa pe terenul Ozane…

Șomuz Fălticeni a câștigat amicalul cu LPS Suceava

Șomuz Fălticeni a reușit prima victorie de la startul pregătirilor de vară după ce s-a impus pe terenul juniorilor de la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Cu o formula în care s-au aflat mai mulți fotbaliști veniți în probe, echipa antrenată de Daniel…

Bucovina Rădăuți a ținut în șah liderul Gloria Buzău, iar Șomuz Fălticeni a câștigat duelul cu Sănătatea Darabani

Derbiul etapei a XXV-a a seriei I a Ligii a III-a de fotbal s-a disputant între ocupanta locului secund al clasamentului, Bucovina Rădăuți și liderul la zi, Gloria Buzău. La capătul unei partida extrem de echilibrate, scorul a fost egal, 0-0. Gazdele a…