Posts Tagged ‘Divizia A1’

Nou-promovata UVT Agroland primește din nou campioana

Peste o lună, pe 5-6 mai, la București, campioana națională de volei feminin CSM Volei-Alba Blaj va găzdui în premieră pentru România Final4 în CEV Champions League, după o calificare cu 5 succese în 6 jocuri din grupele principale. Până atunci însă, pe tronsonul final din returul fazei play-off a elitei interne a fetelor, gruparea cu străine din Mica Romă va sosi din nou pe Bega, în Joia Mare, nu mult după ce pe 25 februarie trecea cu 0:3 în sala ”Constantin Jude” de timișorence. Dar într-o asemenea companie selectă a ajuns nou-promovata UVT Agroland să-și măsoare forțele în A1 încât, după ce acum o săptămână și jumătate a ajuns să-i smulgă primele seturi lui CSM București, la a 5-a încercare în compania liderului la zi, acum se pregătește și de o nouă vizită a ardelencelor, cu aceeași speranță de a sparge și ultimul colț de gheață, evitarea în premieră a unui eșec la zero și cu secund clasata din Blaj.

The post Nou-promovata UVT Agroland primește din nou campioana appeared first on sporttim.ro.

Știința Bacău se revanșează tot cu 3:1 cu UVT Agroland

Năzuințe și speranțe pentru nou-promovata UVT Agroland înaintea lungii și dificilei deplasări la Bacău din returul fazei play-off a Diviziei A1 de volei feminin, timișorencele căutând să dea lovitura și pe Bistrița după ce izbuteau să dispună de Știința pe Bega și la Lugoj cu 3:0 respectiv 3:1 atât în sezonul regular cât și în turul grupei I valorice, însă ultima campioană a țării înaintea preluării supremației de către cele din Blaj și-a apărat blazonul prin a se revanșa tot cu 3:1, deznodământ identic celui din meciul de debut al elevelor lui Bogdan Paul în elită, tocmai în Moldova, pe 14 octombrie. Iar tot cu 3:1 a cedat în această seară și CSM Lugoj, la Târgoviște.

The post Știința Bacău se revanșează tot cu 3:1 cu UVT Agroland appeared first on sporttim.ro.

UVT Agroland egalează de două ori și ia liderului CSM București primele seturi și primul punct în directe

Încetul cu încetul și din aproape în aproape, nou-promovata UVT Agroland bifează tot mai multe deziderate, încă unul atins cu ocazia jocului găzduit în această seară cu liderul fazei play-off în Divizia A1 de volei feminin, CSM București, constând în adjudecarea primelor seturi în dauna celor din capitală, cu atât mai dorite după 4 eșecuri la zero în ultimele tot atâtea luni. Tot în ultima rundă a turului în zona 1-6, CSM Lugoj n-a făcut față la Bacău după un prim set pierdut în prelungiri, pe când la băieți CSU UV Timișoara a smuls un rar set în deplasare, într-un echilibrat duel care se va repeta la Dej mâine.

The post UVT Agroland egalează de două ori și ia liderului CSM București primele seturi și primul punct în directe appeared first on sporttim.ro.

UVT Agroland primește a treia oară liderul CSM București: ”Al cincilea joc direct ar trebui să ne aducă un plus”. Meciul acasă cu campioana, amânat

Anul trecut pe vremea aceasta încă pe drumul spre intrarea în elita Divizia A1, nou-promovata UVT Agroland s-a familiarizat între timp și cu aerul tare al primei grupe valorice în primul eșalon, ajungând deja să se adapteze cu o anumită rutină în a se înălța la fileu împotriva liderului CSM București, oponent sâmbătă al timișorencelor și pentru a cincea oară din 18 noiembrie încoace. Bănățencele mai speră acum ca, pe lângă inerenta dobândire a experienței competiționale, să și spargă gheața contra celor din capitală la capitolul seturi câștigate. Spusele gazdelor, plus anunțul unei amânări de meci…

The post UVT Agroland primește a treia oară liderul CSM București: ”Al cincilea joc direct ar trebui să ne aducă un plus”. Meciul acasă cu campioana, amânat appeared first on sporttim.ro.

UVT Agroland și CSM Lugoj pierd la zero în prima intermediară din play-off la medaliate ale sezonului trecut

Cu vești bune la începutul săptămânii de pe plan extern în privința rutelor spre competițiile internaționale ale cupelor europene din viitoarea ediție, prim-divizionarele timișene de pe locurile 5 și 6 în faza play-off a elitei voleiului feminin au avut însă în față în prima intermediară din această seară a grupei I valorice formații gazdă medaliate ale sezonului anterior, care n-au ratat ocazia de a valorifica fără set pierdut avantajul terenului propriu.

The post UVT Agroland și CSM Lugoj pierd la zero în prima intermediară din play-off la medaliate ale sezonului trecut appeared first on sporttim.ro.

UVT Agroland ia din nou toate punctele Bacăului și la Lugoj, CSM iarăși pierde acasă cu CSM Târgoviște tot de la 2:0 la 2:3, după exact 3 săptămâni

Continuată vineri seară cu un prelungit CSM București – CSM Volei-Alba Blaj 2:3, faza play-off a Diviziei A1 de volei feminin a oferit sâmbătă seară în restul etapei a II-a un cuplaj la fileul Lugojului în care s-au disputat nu mai puțin de 9 seturi, câștig de cauză având mai întâi nou-promovata UVT Agroland, 3:1 cu CS Știința Bacău, de care s-a apropiat astfel la 3 puncte, iar apoi CSM Târgoviște, care a reeditat întocmai răsturnarea de situație de pe același teren din urmă cu 3 săptămâni, de la 2:0 pentru CSM Lugoj la 2:3. Tot astăzi au mai jucat în alte întreceri și CSU UV Timișoara și CSU Politehnica, în condiții de deplasare…

The post UVT Agroland ia din nou toate punctele Bacăului și la Lugoj, CSM iarăși pierde acasă cu CSM Târgoviște tot de la 2:0 la 2:3, după exact 3 săptămâni appeared first on sporttim.ro.

23:25 în setul I, campioana înfrânge rezistența nou-promovatei

De două echipe n-a reușit nou-promovata UVT Agroland să se atingă în primul sezon regular jucat în Divizia A1 și încheiat în această seară în Sala ”Constantin Jude”, pierzând tur-retur cu 3:0, și anume de vicecampioana CSM București, prima după 18 etape în care a cedat o singură dată, cu 3:2, respectiv de campioana CSM Volei-Alba Blaj, a doua clasată impunându-se în meciul de la 18:30 din Timișoara și rămânând la 6 puncte de cele din capitală. Gazdele au jucat bine în primele două seturi, dar nu a fost suficient pentru a lua măcar unul calificatei în play-off-ul din CEV Champions League.

The post 23:25 în setul I, campioana înfrânge rezistența nou-promovatei appeared first on sporttim.ro.

CSM Lugoj câștigă a doua oară afară, tot cu 0:3, și intră în play-off în al doilea sezon la rând

Voleibalistele Clubului Sportiv Municipal au menținut Lugojul și în actuala ediție a Diviziei A1 în prima grupă valorică, pătrunzând în această seară tot de pe locul 6, precum în 2017, în faza play-off cu zece etape a elitei feminine la fileu. Bănățencele, aflate în cel de-al optulea sezon consecutiv în eșalonul întâi, au repurtat de la ora 18 al doilea succes în deplasare din parcursul tur-retur, și tot cu 0:3, acum la codașa CSU Medicina CSȘ Târgu Mureș.

The post CSM Lugoj câștigă a doua oară afară, tot cu 0:3, și intră în play-off în al doilea sezon la rând appeared first on sporttim.ro.

Blajul câștigă Grupa A în Champions League înaintea sosirii pe Bega. Bogdan Paul (UVT Agroland): ”În martie avem 7 jocuri și nu ne permitem niciun experiment”

CS Volei-Alba Blaj a rezolvat în avans joi seară la Sibiu ecuația câștigării Grupei A în CEV Champions League și a calificării în play-off-ul întrecerii europene inter-cluburi numărul 1 la fileul feminin, postură din care campioana României va aborda duminică seară în sala ”Constantin Jude” apariția finală în returul Diviziei A1, cu UVT Agroland. Nou-promovata din Timișoara se va afla luna viitoare la rândul ei în fața unei premiere, de a evolua în play-off-ul elitei interne, cu nu mai puțin de 7 apariții programate în martie.

The post Blajul câștigă Grupa A în Champions League înaintea sosirii pe Bega. Bogdan Paul (UVT Agroland): ”În martie avem 7 jocuri și nu ne permitem niciun experiment” appeared first on sporttim.ro.

Bacșiș și Petra, primele în plan individual în Divizia A1 înaintea primirii campioanei aflate între două jocuri din Champions League, ca lider

UVT Agroland găzduiește duminică de la ora 18:30 al doilea joc din sezonul regular în sala ”Constantin Jude”, după cel din tur cu lugojencele, ocazia specială fiind conferită în ultima etapă a returului Diviziei A1 de volei feminin de vizita triplei campioane naționale la zi CS Volei-Alba Blaj, descinzând pe Bega între ultimele apariții din faza grupelor în CEV Champions League, una mâine la Sibiu cu polonezele și alta pe 27 februarie în Elveția. Iar timișorencele primesc a doua clasată dintr-o poziție notabilă în calitate de nou-promovate, atât în plan colectiv, pe locul 4, la 3 puncte de podium respectiv la doar 7 de ardelence, cât și în plan individual, două dintre sportivele bănățencelor dominând ierarhii specifice.

The post Bacșiș și Petra, primele în plan individual în Divizia A1 înaintea primirii campioanei aflate între două jocuri din Champions League, ca lider appeared first on sporttim.ro.