Posts Tagged ‘EHF Euro 2018’

Neagu pe targă, România învinsă și de Ungaria. ”Tricolorele”, pentru Cristina în semifinala de vineri cu Rusia

Federația Europeană de Handbal ar putea avea mustrări de conștiință pentru programarea inadecvată în zile consecutive a unor partide decisive la calificarea în semifinale din faza principală a grupelor turneului final EHF Euro 2018 din Franța, pe fondul unui calendar competițional anual oricum mult prea încărcat, și cu atât mai mult în lumina gravei accidentări suferite de Cristina Neagu spre finele celui de-al doilea meci succesiv într-un interval de 24 de ore, în minutul 52 al jocului pierdut de ”tricolore” cu 29-31 (17-17) cu Ungaria, de puțin în avantaj cu 27-26 pe acel atac al României. Imbatabile în primul tur al seriilor și cu Neagu stabilind recordul all-time de goluri marcate la turneul final al Campionatului European, elevele lui Ambros Martin au încheiat însă în lacrimi parcursul principal de accedere în semifinala de vineri cu Rusia, pentru care aveau oricum biletul asigurat, pierzând din nou după eșecul de duminică în fața Olandei dar mai ales pierzându-și influentul optar.

The post Neagu pe targă, România învinsă și de Ungaria. ”Tricolorele”, pentru Cristina în semifinala de vineri cu Rusia appeared first on sporttim.ro.

România pierde în premieră la EHF Euro 2018, 29-24 Olanda

N-a mai deschis scorul și nu s-a mai distanțat încă din primele minute, precum în cele 3 jocuri din faza I a grupelor, nici n-a mai învins la turneul final EHF Euro 2018, România pierzând din calitate de fruntașă la start a seriei de 6 naționale la debutul în turul principal al competiției, după ce a fost condusă în minutul 44 chiar și cu 8 goluri diferență de cealaltă formație din Grupa 2 cu punctaj maxim, Olanda, care a trecut peste hopul pierderii rapide a căpitanului Groot, autoare a două goluri în desprinderea la 3-0, și s-a detașat la 29-24 (11-10).

The post România pierde în premieră la EHF Euro 2018, 29-24 Olanda appeared first on sporttim.ro.

Iulia Dumanska, cea mai bună jucătoare a meciului cu Norvegia: „Nu ne-a interesat ce adversar aveam”

Echipa națională de handbal feminin a României s-a impus în fața reprezentativei similare a Norvegiei cu scorul de 31-23 (18-12), în ultimul meci al grupelor preliminare de la Campionatul European din Franța. Jucătoarea meciului a fost desemnată Iulia Dumanska. Aceasta a

România bate Norvegia la un turneu final după 18 ani și intră în faza principală a Euro 2018 cu cel mai bun bilanț dintre cele 12 calificate, în medie cu >30 de goluri marcate pe meci

Învingătoare sâmbătă la debut cu 3 goluri avans în fața Cehiei iar luni la 5 diferență în dauna Germaniei, reprezentativa de handbal feminin a României s-a lepădat în această seară la Brest de complexul norvegian, amplificând la opt marja victoriei la finele aparițiilor în Grupa D din faza I a turneului final EHF Euro 2018 din Franța, unde s-a detașat de campioanele europene din Scandinavia într-un vremelnic derby jucat la intensitatea unui duel pentru medalii grație în special viorii întâi ”tricolore”. După ce alaltăieri Cristina Neagu semna noul record all-time al golurilor marcate la ”Euro”, ”tricolorele” au izbutit acum prin categoricul 31-23 (18-12) cu nordicele să contureze cel mai bun bilanț al turului întâi dintre cele 16 finaliste la start, și cu cele mai multe reușite înscrise, în medie peste 30 pe meci, intrând astfel în faza principală pe serii cu cea mai bogată zestre dintre cele 12 calificate.

The post România bate Norvegia la un turneu final după 18 ani și intră în faza principală a Euro 2018 cu cel mai bun bilanț dintre cele 12 calificate, în medie cu >30 de goluri marcate pe meci appeared first on sporttim.ro.

România conduce neabătut din primul minut și trece în trombă de Germania: 29-24

Handbalistele României au aplicat cu folos luni seară la Brest rețeta desprinderii încă din primele minute, care le asigura sâmbătă victoria cu 31-28 la debutul în turneul final al Campionatului European de senioare ce se va derula până la finele săptămânii viitoare în Franța, un nou început bun și contra Germaniei croindu-le drum spre triumful cu 29-24, la pauză 14-11, mai clar decât cel în dauna Cehiei, succese prin care ”tricolorele” și-au asigurat deja calificarea în faza a doua preliminară a grupelor, cu începere de vineri, încă înaintea apariției finale de miercuri contra Norvegiei în Grupa D.

The post România conduce neabătut din primul minut și trece în trombă de Germania: 29-24 appeared first on sporttim.ro.

”Avem posibilitatea să provocăm o surpriză”. În ”Rapid”, CSM București – Poli de la 15:30. Astăzi, și România – Germania la EHF Euro 2018

După ce începea mai târziu campionatul, meciul acasă cu Potaissa din etapa inaugurală fiind amânat, SCM Politehnica va deveni astăzi prima grupare din Liga Națională care să-l încheie, în jocul televizat de la ora 15:30 din sala ”Rapid”, cu vecina sa de podium tocmai doborâtă joi din fotoliul de lider, CSM București, care mai are o partidă restanță în mână. Iar după ce va demara această rundă a 13-a și ultima din tur cu duelul ocupantelor locurilor 2 și 3, despărțite de 3 puncte în favoarea celor din capitală, care au și 3 handbaliști convocați în lotul național A de seniori pentru stagiul de luna aceasta dar și nu mai puțin de 6 în garnitura ”B”, tot astăzi, pe dos, se va încheia mai apoi și etapa a 12-a, penultima, după care de la ora 18 vor evolua și ”tricolorele” la Euro 2018, contra Germaniei, la Brest.

The post ”Avem posibilitatea să provocăm o surpriză”. În ”Rapid”, CSM București – Poli de la 15:30. Astăzi, și România – Germania la EHF Euro 2018 appeared first on sporttim.ro.

România începe cu dreptul Euro 2018: 31-28 cu Cehia

Reprezentativa de handbal feminin a României a debutat cu o victorie în seara sărbătoririi Centenarului Marii Uniri la ediția din acest an a turneului final al Campionatului European ce se desfășoară până în 16 decembrie în Franța, detașându-se încă din prima repriză a jocului său de debut în prima fază pe grupe a competiției, 31-28 (17-11) cu Cehia la Brest.

The post România începe cu dreptul Euro 2018: 31-28 cu Cehia appeared first on sporttim.ro.