Posts Tagged ‘Facultatea de Litere si Stiinte ale Comunicariii’

Acțiune educativă organizată pentru copii la Biroul Francez din Suceava

Pe 16 octombrie, începând cu ora 17.00, la Biroul Francez din Suceava, francofonii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani vor învăța culorile și rechizitele școlare, vor cânta și se vor juca. Profesor îndrumător le va fi lectorul doctor Mariana Șovea, de…

Trei studente de la USV au fost premiate la Colocviul Național Studențesc „Mihai Eminescu” din Iași

O echipă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a câștigat premiul III la cea de-a 45-a ediție a Colocviului Național Studențesc „Mihai Eminescu”, de la Iași. Conform unui comunicat al U…

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale

Biblioteca Universității „Stefan cel Mare” din Suceava, împreună cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, organizează, pe 15 ianuarie 2019, o serie de activități dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 169 de ani de la nașterea poe…

Prima ediție a Tabărei CreativLit la Ipotești

În perioada 24-28 septembrie 2018, mai mulți studenți, de la programe de licență și masterat, și profesori de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Ștefan cel Mare” vor participa la prima ediție a Tabărei CreativLit Ipotești, organizată la Ipotești de Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Este un proiect inovator, […]

Proiect pentru evitarea riscului de abandon al studiilor la Universitatea Suceava

Profesorii Facultăţii de Litere şi Știinţe ale Comunicării din Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava au demarat proiectul MIRAGES Metode inovatoare împotriva riscului de abandon și pentru amelioararea gestionării propriei evoluții de către studenții acestei facultăți. Conform unui comunicat remis de USV, datorită oportunităţilor oferite în cadrul proiectului, studenţii de la Litere au participat în prima […]

Lansare de carte la Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”

Lectorul universitar doctor Călin-Horia Bîrleanu, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din Universitatea Suceava va lansa la Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” cercetarea în două volume „Sub semnul pulsiunii. Eros și Thanatos în literatură”. Evenimentul va avea loc marți, 6 martie, începînd cu ora 17.00. Lucrările vor fi prezentate de conferențiarul universitar doctor Claudia […]