Posts Tagged ‘Hristo Nikolov’

Goana după jucători pe care nu ți-i poți de fapt permite, cu efect de bumerang. FIBA sancționează SCM Timișoara cu interzicerea de efectuare a transferurilor

FIBA a anunțat oficial joi aplicarea cu efect imediat din 15 noiembrie a sancțiunii de interdicție de efectuare a transferurilor de jucători de către SCM Timișoara ca urmare a nerespectării hotărârilor Tribunalului Arbitral Baschetbalistic, care decidea în martie achitarea datoriilor Asociației BC Timișoara față de 4 sportivi străini. Forul internațional, care se adresa pe 7 mai clubului alb-violet invitându-l să-și onoreze obligațiile financiare până la termenul limită 22 mai, a mai semnalat în notificarea remisă joi și Federației Române de Baschet și Oficiului Regional FIBA că își rezervă dreptul de a impune noi pedepse în cazul neachitării restanțelor, următoarea constând într-o amendă de până la 150.000 de franci elvețieni.

The post Goana după jucători pe care nu ți-i poți de fapt permite, cu efect de bumerang. FIBA sancționează SCM Timișoara cu interzicerea de efectuare a transferurilor appeared first on sporttim.ro.

Goana după jucători pe care de fapt nu ți-i permiți, cu efect de bumerang. FIBA sancționează SCM Timișoara cu interzicerea de transferuri

FIBA a anunțat oficial joi aplicarea cu efect imediat din 15 noiembrie a sancțiunii de interdicție de efectuare a transferurilor de jucători de către SCM Timișoara ca urmare a nerespectării hotărârilor Tribunalului Arbitral Baschetbalistic, care decidea în martie achitarea datoriilor Asociației BC Timișoara față de 4 jucători străini. Forul internațional, care se adresa pe 7 mai clubului alb-violet invitându-l să-și onoreze obligațiile financiare până la termenul limită 22 mai, a mai semnalat în notificarea remisă joi și Federației Române de Baschet și Oficiului Regional FIBA că își rezervă dreptul de a impune noi pedepse în cazul neachitării restanțelor, următoarea constând într-o amendă de până la 150.000 de franci elvețieni.

The post Goana după jucători pe care de fapt nu ți-i permiți, cu efect de bumerang. FIBA sancționează SCM Timișoara cu interzicerea de transferuri appeared first on sporttim.ro.