Posts Tagged ‘iarnă’

Vremea la Lugoj! Soare, dar și temperaturi cu minus

Săptămână însorită, dar friguroasă cu temperaturi ce nu mai trec peste pragul de 0°C pe perioada nopții. Luni, 23 noiembrie, șanse minime să vedem stropi pe cerul Lugojului, dar și ultima seară din această săptămână în care temperaturile vor atinge pragul de 0°C pe perioada nopții. Marți, 24 noiembrie, temperaturile mai cresc cu un grad […]

Articolul Vremea la Lugoj! Soare, dar și temperaturi cu minus apare prima dată în Redeșteptarea.

Program de iarnă la Ștrandul Ioșia

Ștrandul Ioșia din Oradea își modifică programul de funcționare. Astfel, începând de la 1 octombrie 2020 și până la 1 mai 2021, acesta va fi deschis de marți până duminică, între orele 8-17 (ora 16, la casierie). În următoarea perioadă, până la venirea…

Seminar pentru arbitrii și observatorii din Liga 3

În perioada 15-28 februarie, Comisia Centrală a Arbitrilor a organizat seminarul de iarnă dedicat arbitrilor și observatorilor din Liga 3. Au participat, în total, 89 de ”centrali”, 213 arbitri asistenți și 74 de observatori de arbitri, împărțiți în patru serii, pe baza criteriului geografic. La seminarul organizat la Casa Fotbalului, participanților le-au fost prezentate diferite […]

Trecerea la ora de iarna nu modifica mersul trenurilor in vigoare

CFR Calatori informeaza ca incepand din 27 octombrie 2019, in activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale.In noaptea 26/27 octombrie 2019, cand ora 4

Începe verificarea de iarnă la D&C Oradea

Vremea rece și-a făcut cunoscută prezența, deja, motiv pentru care D&C Oradea anunță începerea campaniei gratuite de verificare de iarnă. Vino cu mașina ta în service D&C Oradea și beneficiezi de verificarea gratuită a: Sistemului de iluminare …

Au început cursurile pentru arbitrii din Liga 2

În perioada 12-14 februarie, la Casa Fotbalului și la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, au loc cursurile pentru arbitrii care activează în Liga 2. În total, la cursuri participă 34 de arbitri centrali și 50 de arbitri asistenți. La sediul FRF, arbitrii din Liga 2 au fost testați teoretic și li s-au adus la cunoștință […]

Programul de pregătire al arbitrilor din Liga 1, Liga 2 și Liga 3

Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit datele în care “centralii” și asistenții din primele trei eșaloane din România vor avea cursurile de iarnă. Primii arbitri care vor fi testați sunt cei de Liga 1. Aceștia se vor reuni pe 22 ianuarie la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, acolo unde vor sta până pe […]

Nou obiectiv la „U” după victoria cu Timişoara: „Primul loc până în iarnă”. Gavra l-a egalat pe Goga în clasamentul golgheterilor

Universitatea Cluj a defilat cu ACS Poli Timişoara, în primul meci al etapei al etapei a 14-a. „Şepcile roşii” s-au impus cu 4-0, iar moralul a revenit la cote înalte pe Cluj Arena. După ce a marcat o „dublă” şi l-a egalat pe Goga în clasamentul golgheterilor, fiecare cu şapte goluri, Cristi Gavra îşi doreşte […]

Planul B la „U” Cluj. Mircea Cojocaru va pregăti meciul de joi şi poate rămâne până la iarnă

Refuzaţi de antrenori sau de conducerile altor cluburi, oficialii Universităţii Cluj s-au reorientat şi îl păstrează antrenor pe Mircea Cojocaru. Mâna dreaptă a lui Ioan Ovidiu Sabău cam peste tot pe unde „Moţul” a lucrat, Cojocaru a pregătit antrenamentele după plecarea lui Falub, iar acum va sta pe bancă şi joi, la meciul cu ACS […]

Premier League va lua pauza pentru prima data iarna!

Ceea ce mai multi antrenori sau jucatori din Premier League au cerut in repetate randuri in trecut se va intampla – Premier League va avea vacanta de iarna incepand cu februarie 2020! Din sezonul 2019/2020, va exista o pauza de

The post Premier League va lua pauza pentru prima data iarna! appeared first on Sport Total FM.