Posts Tagged ‘Kaiak-canoe’

CSȘ Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova câștigă ”Cupa Timișoara”. A doua pe Bega, CSȘ1 Timișoara

Cu o îndelungată tradiție, încă din anii ’60, ”Cupa Timișoara” la kaiac-canoe a reunit și la ediția din acest an pe cursul canalului Bega în zona centrală a orașului ambarcațiuni aliniate la startul a 20 de probe juvenile de simplu și dublu, înfruntând și vremea ceva mai capricioasă pentru acest mijloc de aprilie. Iar peste 10 cluburi au intrat în puncte conform clasărilor în concursurile de kaiac și canoe desfășurate pe distanțe de 200, 1.000, 2.000 respectiv 3.000 de metri, în frunte cu CSȘ Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova, ”flotilă” de la Dunăre câștigătoare a competiției în ierarhia cluburilor, urmată pe podium de gazda CSȘ1 Timișoara și CSȘ Alexandria, pe 4 situându-se alți localnici, de la CS Nautic Banat.   

The post CSȘ Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova câștigă ”Cupa Timișoara”. A doua pe Bega, CSȘ1 Timișoara appeared first on sporttim.ro.

Cupa Timișoara, o îndelungată tradiție. Sâmbătă, pe Bega

Are peste o jumătate de secol de la lansarea sa la apă, iar ediția din acest an bate la ușă. ”Cupa Timișoara” la kaiac-canoe se va desfășura sâmbătă 13 aprilie în două reuniuni, de la orele 10 și 15, cu aproape 20 de probe în program, la dublu și simplu pentru 3 categorii juvenile de vârstă, pe distanțe de 2.000 respectiv 4.000 de metri pe canalul Bega, dar și ”Open”, la kaiac simplu pe 200 precum și 1.000 de metri. Organizată conform tradiției de secția de profil a Clubului Sportiv Școlar numărul 1, tradiționala întrecere din această primăvară este prima după plecarea în ceruri a celui care a fost ”suflet” al acestui concurs și conducător al ”flotilei” de kaiac-canoe la CSȘ1 Timișoara, Zeno Lache. 

The post Cupa Timișoara, o îndelungată tradiție. Sâmbătă, pe Bega appeared first on sporttim.ro.

FOTO. CS Nautic Banat Timișoara, bilanț al unui sezon cald cu medalii pe Bascov, în Republica Moldova, Ungaria și ”acasă” pe Bega

Intrarea în toamnă poate conferi un bun prilej de trecere în revistă a participării pasionaților de kaiac-canoe la întrecerile din sezonul cald, în aceste rânduri prin prisma Clubului Sportiv Nautic Banat Timișoara, aliniat și în cursul lunii septembrie la start în concursuri derulate în Republica Moldova și Ungaria, după competițiile naționale din august de pe lacul argeșean Bascov-Budeasa. Câteva fotografii de la reuniunile nautice precum și punctarea clasărilor pe podium ale echipajelor grupării bănățene, plus ierarhiile celei de-a V-a ediții a concursului de casă ”Bega Maraton”, cu Nautic Banat și în rol organizatoric la ridicarea cortinei înaintea intrării în vară. Un crâmpei în date și cifre din activitatea unor amatori de sport localnici care însuflețesc prin pasiunea lor unduirile apei canalului Bega, relevant și sugestiv indiciu că simbolul emblematic al Timișoarei ar trebui să rămână accesibil tuturora, inclusiv și în special lumii sportului, ca subliniere apăsată din partea unei publicații de profil, fiind loc pentru toți, oricâte valuri ar crea vaporașele recent apărute în peisaj.

The post FOTO. CS Nautic Banat Timișoara, bilanț al unui sezon cald cu medalii pe Bascov, în Republica Moldova, Ungaria și ”acasă” pe Bega appeared first on sporttim.ro.

CS Nautic Banat, două locuri 2 la Cupa Novi Sad. FOTO

Sportive ale grupării timișorene CS Nautic Banat au reușit clasări pe locul secund în Cupa Novi Sad la kaiac-canoe, în ambarcațiuni de dublu respectiv patru. Iată numele medaliatelor și câteva fotografii de la reuniunea nautică din țara vecină.

The post CS Nautic Banat, două locuri 2 la Cupa Novi Sad. FOTO appeared first on sporttim.ro.

11 cluburi și 15 probe pe Bega la ediția a VIII-a în ”Memorialul Ştefan Heder și Victor Alexandrescu”: copii, juniori, master, Dragon Boat

Tradiția a continuat și în acest an în mijloc de aprilie, iar până când unii se vor pune la punct și de acord în privința navigației pe canalul Bega, cei de la Clubul Sportiv Nautic Banat Timișoara au mai pus în scenă un nou eveniment de succes dedicat uneia dintre cele mai fidele și prietenoase categorii de pasionați îndrăgind apele ce străbat capitala Banatului, alcătuită din sportivii practicanți ai disciplinelor kaiac-canoe și Dragon Boat, reuniți cu ocazia celei de-a opta ediții a ”Memorialului Ştefan Heder și Victor Alexandrescu”. Nu mai puțin de 11 cluburi au vâslit în 15 probe rezervate copiilor precum și la juniori, master, în întreceri mixte dar și de Dragon Boat. Fotografii și succinte detalii…

The post 11 cluburi și 15 probe pe Bega la ediția a VIII-a în ”Memorialul Ştefan Heder și Victor Alexandrescu”: copii, juniori, master, Dragon Boat appeared first on sporttim.ro.

VIDEO + FOTO. Kathmandu Coast to Coast 2018, de-a latul South Island a Noii Zeelande

Kathmandu Coast to Coast este o tradițională întrecere la ceas de februarie, îmbinând mai multe sporturi de-a latul insulei sudice a Noii Zeelande, cu startul de pe coasta vestică, mai precis de pe plaja Kumara, și cu finish-ul la Christchurch, pe coasta estică, pe plaja New Brighton. Iată numele ocupanților podiumurilor, câteva fotografii și o înregistrare video…

The post VIDEO + FOTO. Kathmandu Coast to Coast 2018, de-a latul South Island a Noii Zeelande appeared first on sporttim.ro.

VIDEO. Sutton (Noua Zeelandă) la băieți și Newman (Franța) la fete triumfă pe torentul Wellerbrücke, în Tirol, în a 10-a ediție a Extreme Kayak World Championship. Jackson (SUA), nou record al cursei

Neo zeelandezul Sam Sutton și franțuzoaica Nouria Newman au câștigat sâmbătă în Austria finalele la masculin respectiv feminin în cea de-a zecea ediție a competiției adidas Sickline Extreme Kayak World Championship, care a reunit 175 de sportivi din 33 de țări pe parcursul de 280 de metri lungime al torentului Wellerbrücke, în Tirol, pe râul Ötztal Ache. Iată ierarhia primilor clasați în cele două categorii de concurs, câteva fotografii și o înregistrare video.

The post VIDEO. Sutton (Noua Zeelandă) la băieți și Newman (Franța) la fete triumfă pe torentul Wellerbrücke, în Tirol, în a 10-a ediție a Extreme Kayak World Championship. Jackson (SUA), nou record al cursei appeared first on sporttim.ro.

Bogdan Olariu (CSȘ1 Timișoara) și Darius Zaharia (CS Nautic Banat), locul 1 în kaiacul de simplu la Campionatul Național de Maraton

Grupările timișorene Clubul Sportiv Școlar numărul 1 și CS Nautic Banat au obținut câte o clasare pe primul loc în cadrul Campionatului Național de Maraton al Federației Române de Kaiac-Canoe de pe lacul Bascov, în județul Argeș, CSȘ1 izbutind totodată alte clasări pe podium în aceeași competiție dar și în cadrul Cupei României la juniori.

The post Bogdan Olariu (CSȘ1 Timișoara) și Darius Zaharia (CS Nautic Banat), locul 1 în kaiacul de simplu la Campionatul Național de Maraton appeared first on sporttim.ro.

FOTO. CS Nautic Banat, locuri 1, 2 și 3 la Campionatul Național Masters, locuri 1 și 3 la ”Naționalul” Dragon Boat

Câteva fotografii și componența echipajelor medaliate și nu numai care au reprezentat Clubul Sportiv Nautic Banat Timișoara la Campionatul Național de Masters respectiv la Campionatul Național de Dragon Boat, în județul Argeș, lângă Pitești, pe lacul Bascov.

The post FOTO. CS Nautic Banat, locuri 1, 2 și 3 la Campionatul Național Masters, locuri 1 și 3 la ”Naționalul” Dragon Boat appeared first on sporttim.ro.

Cu sportivi de la CS Nautic Banat în echipaje, România pe locurile 4-7 la Campionatul European de bărci dragon și pe 3-6 la Cupa Europeană, tot la Szeged

Reprezentanți ai Clubului Sportiv Nautic Banat Timișoara au făcut parte din echipajele lotului național al României de bărci dragon în probele de 10+2 și 20+2 ale competițiilor continentale de profil la care au participat în țara vecină, la Szeged. Iată clasările ”tricolorilor” la Campionatul European și Cupa Europeană de bărci dragon din Ungaria…

The post Cu sportivi de la CS Nautic Banat în echipaje, România pe locurile 4-7 la Campionatul European de bărci dragon și pe 3-6 la Cupa Europeană, tot la Szeged appeared first on sporttim.ro.