Posts Tagged ‘LPS Banatul Timişoara’

Real Junior Vaslui, LPS Banatul și ACS Chelsea București, numai victorii în prima zi a turneului final de la Timișoara, ”Interliga de Iarnă – Trofeul Gheorghe Ola”: loturile celor 8 echipe, rezultate, marcatori + FOTO

Efervescență juvenilă în douăsprezece ore de fotbal, rețeta reușită a zilei inaugurale a turneului final al ediției din acest an a ”Interligii de Iarnă – Trofeul Gheorghe Ola”, în primele partide din grupe pentru intrarea în finalele la medalii programate mâine cu începere de la ora 17 tot în sala sporturilor ”Constantin Jude”. În urmă cu 30 de ani, într-o duminică de 17 decembrie, primii timișoreni erau secerați mortal pe străzile orașului de gloanțele represiunii. Într-o boltă în timp, la ceas comemorativ, capitala Banatului are onoarea de a găzdui pe 17 decembrie punctul culminant al unui eveniment sportiv fereastră spre viitor, dedicat micilor fotbaliști de nici zece ani, din generația 2010, reprezentanți ai celor 8 cluburi din țară calificate în faza cu trofeul pe masă a tradiționalei competiții juvenile de sală sub egida FRF.  

The post Real Junior Vaslui, LPS Banatul și ACS Chelsea București, numai victorii în prima zi a turneului final de la Timișoara, ”Interliga de Iarnă – Trofeul Gheorghe Ola”: loturile celor 8 echipe, rezultate, marcatori + FOTO appeared first on sporttim.ro.

LPS Banatul, două victorii în prima zi a Zonei 7 din Interliga de Iarnă – Trofeul “Gheorghe Ola”. Copiii din Alba Iulia, Arad și Hunedoara, câte un succes. FOTO

Conform tradiției, sfârșitul toamnei aduce și faza zonală în Trofeul ”Gheorghe Ola”, rezervat în acest an categoriei de vârstă 2010, LPS Banatul Timișoara fiind club organizator al Zonei 7, turneu cu câte cinci meciuri în două zile consecutive. Iar astăzi s-a dat startul de la ora 10, gazda repurtând două succese la scor.

The post LPS Banatul, două victorii în prima zi a Zonei 7 din Interliga de Iarnă – Trofeul “Gheorghe Ola”. Copiii din Alba Iulia, Arad și Hunedoara, câte un succes. FOTO appeared first on sporttim.ro.

Juniorii 4, start al regionalului cu 6 echipe de la Reșița

Faza regională a băieților juniori IV din Campionatul Național de handbal este mai restrânsă ca participare numerică a formațiilor din zona vestică, șase fiind cluburile reunite pentru meciurile de astăzi și duminică de la Reșița, dintre care 4 grupări timișene, față de cele 10 echipe de junioare IV implicate încă de vineri pe același palier al competiției la Sânnicolau Mare. Alte câteva rezultate…

The post Juniorii 4, start al regionalului cu 6 echipe de la Reșița appeared first on sporttim.ro.

Delegat FRH lipsă în timpul jocului dar expediind o doamnă antrenor în ultimul rând al tribunei. Arbitri care nu pot încasa legal baremul. Și o decizie a Comisiei și pe baza unei postări pe facebook! Plus alte mai grave aspecte generale în handbalul juvenil

O serie de nereguli și atitudini cel puțin îndoielnice, manifestate în cursul unui recent turneu din Campionatul Național FRH la nivel juvenil, scot la iveală conturul unor mai mari deficiențe pe semicercul intern, incluzând vicii de procedură și neajunsuri perpetuate în timp. Despre delegați federali care se abat de la litera regulamentului, despre arbitri în imposibilitatea legală de a încasa baremul, despre rapoarte generând decizii ale Comisiei Centrale de Disciplină care sugerează un întreg lanț al slăbiciunilor, toate aceste rătăciri constituind însă din păcate doar vârful icebergului. Da, se poate ca în sportul românesc al anului 2018 o doamnă profesor fără vreo sancțiune disciplinară ori un cartonaș roșu în 22 de ani de activitate, dar care lansează constant juniori spre Centrul Național de Excelență și are în grijă la zi 3 grupe de vârstă angrenate competițional, să fie suspendată și ”amendată” și pentru o biată postare fără adresă ori nominalizări individuale pe propria-i pagină de socializare. Absolut absurd.

The post Delegat FRH lipsă în timpul jocului dar expediind o doamnă antrenor în ultimul rând al tribunei. Arbitri care nu pot încasa legal baremul. Și o decizie a Comisiei și pe baza unei postări pe facebook! Plus alte mai grave aspecte generale în handbalul juvenil appeared first on sporttim.ro.

Tatabanya a câștigat Cupa Poli 70 după lovituri de la 7 metri. LPS Banatul s-a impus în competiția juniorilor

SCM Politehnica Timișoara și Grundfos Tatabanya au încheiat la egalitate, 27-27după 60 de minute, în finala turneului găzduit la sala Constantin Jude. A fost nevoie de lovituri de departajare unde scorul a fost 4-1 în favoarea maghiarilor. LPS Banatul și-a adjudecat întrecerea juniorilr după ce a revenit de la un deficit de patru goluri la pauză și s-a impus, la final, cu 33-29 în duelul cu Adda din Serbia.

The post Tatabanya a câștigat Cupa Poli 70 după lovituri de la 7 metri. LPS Banatul s-a impus în competiția juniorilor appeared first on sporttim.ro.

Cupa Poli 70 propune două turnee, de seniori și juniori, vineri și sâmbătă la sala Constantin Jude

SCM Politehnica Timișoara organizează în acest final de săptămână Cupa Poli 70, sărbătorind 70 de ani de handbal cu Politehnica Timișoara. În acest an se va disputa și un patrulater al juniorilor, la care iau parte LPS Banatul Timișoara, CSM CSS Reșița, sârbii de la Adda și maghiarii de la KC Mako. Formația lui Demis Grigoraș, KC Tatabanya, Steaua Roșie Belgrad și CS Minaur Baia Mare se alătură gazdelor de la SCM în patrulaterul seniorilor. Alb-violeții au jucat deja patru duble amicale, cu partide în zile consecutive, dar doar în această săptămână au mers la vizita medicală. După Cupa Poli, handbaliștii mai au o săptămână până la debutul în Liga Națională, în primul week-end din septembrie.

The post Cupa Poli 70 propune două turnee, de seniori și juniori, vineri și sâmbătă la sala Constantin Jude appeared first on sporttim.ro.