Posts Tagged ‘ploiesti’

Acreditări de presă pentru partida România U21 – Danemarca U21, programată la Ploiești

Având în vedere că meciul a fost mutat la Ploiești, Federația Română de Fotbal anunță redeschiderea procesului de acreditare pentru următoarea partidă a României U21 din preliminariile EURO 2021. Federația Română de Fotbal a obținut acordul UEFA și al Federației Daneze de a schimba locul de disputare al meciului după ce inițial fusese programat la […]

Luptăm împreună pentru o nouă calificare la EURO U21! S-au pus în vânzare biletele pentru meciurile cu Ucraina și Irlanda de Nord

După parcursul extraordinar din vară, când selecționata U21 s-a oprit în semifinale la EURO 2019, tricolorii revin acasă! Partida România U21 – Ucraina U21 este programată joi, 10 octombrie, ora 20:30, la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, iar cea cu Irlanda de Nord se va disputa la Voluntari, pe 14 octombrie, de la aceeași oră. Începând de […]

Trei orașe din România vor găzdui Euro U19 în 2021!

Federația Română de Fotbal a obținut organizarea Campionatului European de juniori de peste 2 ani, decizia finală a Comitetului Executiv UEFA fiind anunțată ieri, 24 septembrie 2019. Turneul final Euro U19 din 2021 va fi găzduit de România în luna iulie și va reuni 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. […]

Acreditări de presă pentru partidele cu Ucraina și Irlanda de Nord

Federația Română de Fotbal anunță startul procesului de acreditare pentru următoarele două partide ale României U21 din preliminariile EURO 2021: România U21 – Ucraina U21, 10 octombrie, ora 20:30, “Ilie Oană” (Ploiești) România U21 – Irlanda de Nord U21, 14 octombrie, ora 20:30, “Anghel Iordănescu” (Voluntari) Începând de miercuri, 25 septembrie, și până luni, 30 septembrie, […]

Programul media înaintea partidei cu Malta, de la Ploiești

Următorul joc al tricolorilor în preliminariile EURO 2020 va avea loc duminică, 8 septembrie, de la 19:00, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploiești. Adversara naționalei pregătite de Cosmin Contra va fi reprezentativa Maltei. Programul media pentru această partidă este următorul: Sâmbătă, 7 septembrie – Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia – ora 11:00 – antrenament deschis […]

Biletele la partida cu Malta sunt disponibile online, iar de pe 2 septembrie și la casierii

Meciul România-Malta, din preliminariile EURO 2020, se va disputa duminică, 8 septembrie, la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”, de la ora 19:00. Biletele costă între 25 lei (peluze) și 50 lei (tribune) și sunt disponibile pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro.  Pe lângă opțiunea livrării (6 RON în București și 9 RON în țară), suporterii au […]

Fotbal doar o repriză, dar victorie la scor. CFR Cluj s-a impus cu Chindia, după ce a fost condusă la pauză

CFR Cluj s-a impus cu 4-1 în meciul din deplasare cu Chindia Târgovişte, jucat în etapa a patra a Ligii I. După o primă repriză slabă, în care ardelenii au fost conduşi la pauză, meciul a fost decis în mai puţin de 30 de minute în partea secundă, atunci când CFR-ul a arătat ca o […]

Acreditări de presă la meciurile cu Spania și Malta din preliminariile EURO 2020

Federația Română de Fotbal anunță startul procesului de acreditare pentru următoarele două partide din preliminariile Campionatului European 2020: România – Spania, 5 septembrie, ora 21:45, Arena Națională (București) România – Malta, 8 septembrie, ora 19:00, stadion ”Ilie Oană” (Ploiești) Ambele jocuri vor fi transmise în direct la Pro TV. Instituțiile media care doresc să se […]

Supercupa României: CFR Cluj – Viitorul Constanța în avanpremiera sezonului 2019-2020

În această seară de la ora 20:00, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploiești, se va desfășura Supercupa României, competiție ce marchează startul sezonului competițional 2019-2020 al fotbalului de prim eșalon din țara noastră. Pentru trofeu se vor lupta, de…

SUPERCUPA ROMÂNIEI | CFR și Viitorul luptă, de la 20:00, pentru primul trofeu al sezonului

Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești găzduiește în premieră sâmbătă, 6 iulie, de la ora 20:00, meciul de deschidere al noului sezon: Supercupa României dintre CFR Cluj și FC Viitorul. Cele două formații se întâlnesc în lupta pentru primul trofeu al sezonului ca urmare a câștigării campionatului României (CFR Cluj), respectiv a câștigării Cupei României (FC […]