Posts Tagged ‘PNRR’

Deputatul Ioan Bălan arată calea prin care toți copiii să aibă șanse egale de acces la educație

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, consideră că este deosebit de important ca, în anii următori, efortul reconstrucției sistemului național de învățământ să aibă în primul rând  în vedere zonele mai puțin dezvoltate, unde infrastructura are mare nev…

Mai mult decât speranțe! Cresc șansele unei finanțări europene, pentru noul spital de la Lugoj

Noul spital de la Lugoj are șanse reale de a primi finanțări europene. Proiectul întocmit de Primăria Municipiului Lugoj s-a calificat în selecția finală a obiectivelor propuse spre finanțare prin programul european PNRR. În total, în prima fază au fost depuse câteva sute de solicitări. Dintre acestea, doar 25 de obiective vor obține în final […]

Articolul Mai mult decât speranțe! Cresc șansele unei finanțări europene, pentru noul spital de la Lugoj apare prima dată în Redeșteptarea.

Îmbunătățirea siguranței rutiere – Strategia ”Viziunea 0 (zero) victime” din accidentele rutiere

Nu poți avea soluții la probleme nerezolvate de 20 de ani prin aceiași oamenii care le-au gestionat în acest interval. Iar PNRR este un document neplauzibil, dacă este să analizăm domeniul siguranței pu sub lupa rațiunii în acest plan. Cităm din PNRR: …

PNRR, un storytelling politic fără viziune tehnică și administrativă

PNRR e un storytelling politic care a fost plămădit în absența unei viziuni de ansamblu. Astfel, componenta tehnică este o mare lipsă în cadrul acestui document oficial al statului român care conține greșeli de scriere, diacritice (inclusiv vocabula Ro…

Deputatul Ioan Bălan insistă la Ministerul Mediului pentru ca în Regiunea de Nord Est să fie realizate cât mai multe investiții pentru înlăturarea riscului de inundații

Vicepreședintele PNL, deputatul de Suceava, Ioan Bălan,  insistă la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru ca în Regiunea de Nord Est să fie realizate cât mai multe investiții pentru înlăturarea riscului de inundații. Pentru început Bălan i-a …

Bejinariu: România plânge sub urgia apelor și guvernanții își etalează mușchii în bătăliile lor interne pentru ciolanul funcției de președinte de partid

Deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, a atras atenția asupra faptului că în timp ce România „plânge sub urgia apelor”, actualii guvernanți își etalează mușchii în bătăliile lor interne pentru „ciolanul” funcției de președinte de partid. Într-o dec…

Ioan Stan: PSD va ataca la CCR orice lege privind alocațiile care prevede anularea unor drepturi deja câștigate de copii

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a anunțat că social democrații vor ataca la Curtea Constituțională a României orice lege privind alocațiile care prevede anularea unor drepturi care sunt deja câștigate de copii. Ioan Stan a spus că actualul Gu…

Senatorul Stan acuză ”delăsarea, superficialitatea și incompetența” Guvernului dar și ”greșeli penale premeditate” după cel de-al treilea eșec al PNRR

Președintele organizației județene a PSD, senatorul Ioan Stan, a criticat în termeni dur coaliția PNL-USRPLUS-UDMR după ce Comisia Europeană a demolat și a treia variantă de PNRR trimisă la Bruxelles. În opinia sa, guvernanții au dat dovadă de aroganță…

MIPE si MMPS au eliminat din PNRR orice măsură de redresare și rezilientă pentru persoanele cele mai afectate de pandemia Covid-19: VÂRSTNICII

Peste 80 de organizații neguvernamentale furnizoare de servicii sociale și socio-medicale trag un semnal de alarmă privind excluderea reformelor dedicate persoanelor vârstnice în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență. Redăm integral documen…

MIPE si MMPS au eliminat din PNRR orice măsură de redresare și rezilientă pentru persoanele cele mai afectate de pandemia Covid-19: VÂRSTNICII

Peste 80 de organizații neguvernamentale furnizoare de servicii sociale și socio-medicale trag un semnal de alarmă privind excluderea reformelor dedicate persoanelor vârstnice în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență. Redăm integral documen…