Posts Tagged ‘Reşiţa 07’

CSM Arad, gazda Masters Timișoara și Szentesi Delfin ESC, pe podiumul ediției a XI-a DKMT Euroregion Endurance Cup. Anita Borbély (Iron Swim), cel mai activ participant, în 10 probe

Cea de-a unsprezecea ediție a “DKMT Euroregion Endurance Cup” a avut loc la bazinul acoperit cu 6 culoare din zona Circumvalațiunii, concursul de natație pentru amatori deschis tuturor iubitorilor de înot care au împlinit vârsta de 18 ani reunind la start 42 de sportivi, atât afiliați celor nouă cluburi prezente, cât și pe cont propriu, din România și Ungaria. Mișcarea de înot masters implică adulți care practică acest sport ca amatori, participarea în sine fiind mai importantă decât rezultatele. Sportivii concurează pe grupe de vârstă cu categorii de 5 ani, de exemplu 25-29, ultima categorie incluzând orice vârstă peste 100 de ani. Dintre participanți, decanii de vârstă la această competiție au fost Téli Éva (63 de ani), la femei, respectiv Melkuhn Dezso (81 de ani) la bărbați.

The post CSM Arad, gazda Masters Timișoara și Szentesi Delfin ESC, pe podiumul ediției a XI-a DKMT Euroregion Endurance Cup. Anita Borbély (Iron Swim), cel mai activ participant, în 10 probe appeared first on sporttim.ro.

Kuhn, aur și două argint în Ungaria, Ibănișteanu aur și 3 argint

Banatul a fost reprezentat de doi înotători legitimați la Clubul Reșița 07 la cea de-a XVI-a ediție a concursului de înot masters ”Campionatul Internațional de Înot Masters Hodmezovasarhely”, desfășurat în zilele de 9 și 10 noiembrie în localitatea cu același nume din Ungaria. Seniorul din Timișoara, Kuhn Alexandru, în vârstă de 67 de ani, a obținut 3 medalii, una de aur și două de argint, iar reșițeanul Bogdan Ibănișteanu, concurând la categoria de vârstă 25-29 de ani, a izbutit o clasare pe locul I și trei locuri secunde.

The post Kuhn, aur și două argint în Ungaria, Ibănișteanu aur și 3 argint appeared first on sporttim.ro.

Doi înotători de la Reșița 07, 16 medalii la Szentes

Circa 200 de înotători din 4 țări, și anume Ungaria, Serbia, România și Slovacia, au participat în zilele de 11 și 12 mai în localitatea Szentes din Ungaria la cea de-a XXIV-a ediție a concursului anual de înot masters (seniori) a orașului maghiar. 

The post Doi înotători de la Reșița 07, 16 medalii la Szentes appeared first on sporttim.ro.

Cupa Masters Timișoara Sprint, la 11 ani de la lansarea la apă a Clubului de Înot Masters Timișoara

Înotători masters din România, Serbia și Ungaria, înscriși individual sau afiliați celor 11 cluburi prezente, au participat la sfârșitul săptămânii trecute, în 30 iunie, la Cupa Masters Timișoara Sprint, eveniment deschis tuturor iubitorilor de înot care au împlinit vârsta de 18 ani. Competiția, organizată cu ocazia aniversării a 11 ani de la constituirea Clubului de Înot MASTERS Timișoara, fondat pe 15 iunie 2007, a avut loc la bazinul acoperit din zona Circumvalațiunii (6 culoare/25 m).

The post Cupa Masters Timișoara Sprint, la 11 ani de la lansarea la apă a Clubului de Înot Masters Timișoara appeared first on sporttim.ro.

Alexandru Kuhn, patru locuri I la ”Cupa Moș Nicolae”, la Satu Mare

Înotători amatori bănățeni au urcat pe blocstarturi în ziua de 2 decembrie, sâmbătă, când la Satu Mare s-a desfășurat cea de-a doua ediție a concursului masters intitulat ,,Cupa Moș Nicolae”.

The post Alexandru Kuhn, patru locuri I la ”Cupa Moș Nicolae”, la Satu Mare appeared first on sporttim.ro.

Reșița 07, CSM Arad și Masters Timișoara, primele echipe la DKMT Euroregion Endurance Cup. Kovacs Delia (Gold Stars Baia Mare) și Andrei Colta (Reșița 07), cele mai mari punctaje individuale. Melkuhn Dezso, decan de vârstă: 79 ani!

Bazinul acoperit din Zona Circumvalațiunii, cu 25 de metri și 6 culoare, a găzduit sâmbătă 25 noiembrie cea de-a noua ediție a “DKMT Euroregion Endurance Cup”, un concurs de amatori deschis tuturor iubitorilor de înot care au împlinit vârsta de 18 ani. La întrecere au participat 80 de sportivi, atât afiliați, de la 14 cluburi, cât și neafiliați, din România, Serbia și Ungaria. Dintre participanți, decanii de vârstă la această competiție au fost Csepeli Pálma (73 de ani), la femei, respectiv, Melkuhn Dezso (79 de ani), la bărbați.

The post Reșița 07, CSM Arad și Masters Timișoara, primele echipe la DKMT Euroregion Endurance Cup. Kovacs Delia (Gold Stars Baia Mare) și Andrei Colta (Reșița 07), cele mai mari punctaje individuale. Melkuhn Dezso, decan de vârstă: 79 ani! appeared first on sporttim.ro.

Roxana Laszlo și Bogdan Ibănișteanu, de la Reșița 07, cele mai bune reușite la Cupa Masters Timișoara Sprint 2017. Zece ani de la lansarea la apă a clubului gazdă, Înot Masters Timișoara

Înotători masters din Serbia și România, înscriși individual sau afiliați unor cluburi, printre ei numărându-se atât foști performeri cât și persoane care nu au practicat anterior înot de performanță, s-au aliniat la sfârșitul săptămânii trecute la startul evenimentului internațional de natație Cupa Masters Timișoara Sprint, concurs deschis tuturor iubitorilor de înot care au împlinit vârsta de 18 ani. Competiția, organizată cu ocazia aniversării a 10 ani de la constituirea Clubului de Înot Masters Timișoara, lansat la apă pe 15 iunie 2007, a avut loc la bazinul acoperit din Complexul Sportiv Bega, în ”Dacia”, cu 6 culoare și 25 de metri.

The post Roxana Laszlo și Bogdan Ibănișteanu, de la Reșița 07, cele mai bune reușite la Cupa Masters Timișoara Sprint 2017. Zece ani de la lansarea la apă a clubului gazdă, Înot Masters Timișoara appeared first on sporttim.ro.