Posts Tagged ‘Suceava News’

CSU din Suceava se va putea lupta pentru promovarea în Liga Națională

Ultima ședință a celor care sprijină handbalul sucevean a fost una care a decis ca echipa CSU din Suceava să poată reveni acolo în top, unde a fost în ultimii ani. După ce în ultimele zile s-a reușit cooptarea în Consiliul de Administrație a oamenilor …

Magazinele Enel din Botoşani, Focşani, Vaslui, Suceava, Bacău, Buzău, Piatra Neamț şi Iaşi vor fi închise luni, 8 iunie

Magazinele Enel din Botoșani, Focșani, Vaslui, Suceava, Bacău, Buzău, Piatra Neamț și Iași vor fi închise luni, 8 iunie, zi liberă legală. În celelalte zile, acestea vor funcţiona după programul obişnuit. Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi reali…

Peste 700 de profesori s-au înscris, până acum, la prima serie de webinare gratuite, organizate de Fundația Dan Voiculescu

Peste 700 de profesori din toată țara s-au înscris, până acum, la prima serie de webinare gratuite, organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Centrul de Carte …

AFM amână din nou, fără nicio explicație, programul de finanțare pentru prosumatori

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) nu a publicat până la finalul lunii mai, așa cum promisese, listele finale ale celor care vor beneficia de finanțare pentru a-și instala sisteme fotovoltaice. E doar una dintre multele amânări ale programului C…

În timpul pandemiei de coronavirus, E.On a asigurat masa pentru personalul Secției de Boli Infecțioase și Serviciului de Ambulanță Suceava

Compania E.On a transmis că, în ultimele două luni, a alocat 500.000 de lei pentru susținerea a 16 unități medicale din 11 județe în lupta împotriva COVID-19. Banii au fost folosiți pentru procurarea de aparatură de specialitate și de echipamente de pr…

În județul Suceava vor fi distribuite gratuit 4,5 milioane de măști de protecție pentru persoanele defavorizate

Prefectura Suceava a anunțat că Direcția de Sănătate Publică Suceava, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 78/2020 a identificat și transmis către Ministerul Sănătăţii necesarul de măști de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza …

În Spitalul Județean Suceava mai sunt 120 de pacienți cu noul coronavirus

Prefectura Suceava a transmis că potrivit situației întocmită de către D.S.P. Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 2670 de persoane declarate vindecate de noul coronavirus. Într-un comunicat transmis de Prefectură se arată…

Ion Lungu: Turnul Unirii din Suceava va intra în circuitul monumentelor dedicate eroilor

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că Turnul Unirii din apropierea Bisericii Nașterea Maicii Domnului și a Tribunalului Suceava va intra în circuitul monumentelor dedicate eroilor. Ion Lungu a făcut acest anunț după ce a participat la inaugurarea …

În ultimele 24 de ore în județul Suceava s-au înregistrat 12 cazuri noi de coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică a transmis că în județul Suceava s-au înregistrat 12 cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore. Numărul de cazuri noi este în creștere față de raportarea de marți spre miercuri, când au fost șase cazuri noi. La raporta…

Analistul politic Stelian Tănase: Guvernul PNL a depășit cu bine examenul crizei sanitare, chiar dacă este minoritar

Analistul politic Stelian Tănase consideră că Guvernul PNL a depășit cu bine examenul crizei sanitare, chiar dacă este minoritar. Însă, el nu poate spune același lucru despre președintele Klaus Iohannis. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, Stel…