Posts Tagged ‘Superliga rugby’

GALERIE FOTO. Timișoara Saracens – SCM Gloria Buzău 38-10

Fotografii realizate de Leczki Jozsi la meciul Timișoara Saracens – SCM Gloria Buzău, jucat sâmbătă de la ora 12:30 pe stadionul ”Dan Păltinișanu” în etapa a III-a din sezonul regular al ediției 2019-2020 în Superliga de rugby și câștigat de gazdele în galben-albastru cu 38-10 (26-3) și prin marcarea a 6 eseuri, față de unul singur al oaspeților. Liderul cu punctaj maxim mai are de jucat în tur sâmbetele viitoare de la ora 17 la Baia Mare și în Ronaț cu CSA Steaua, încheindu-l primul în ordine cronologică, sâmbătă 5 octombrie cu Tomițanii Constanța, pe ”Gheorghe Rășcanu”, de la 11. Iar returul îl va începe pe 19 octombrie la Cluj. Până atunci, ediția din 2019 a Cupei Mondiale va începe deja vineri pe tărâm nipon cu jocul Japonia – Rusia, de la ora României 13:45, continuând sâmbătă dimineață pe rând cu Australia – Fiji și Franța – Argentina iar de la 12:45 cu Noua Zeelandă – Africa de Sud.   

The post GALERIE FOTO. Timișoara Saracens – SCM Gloria Buzău 38-10 appeared first on sporttim.ro.

Timișoara Saracens își asigură locul 2 la finele returului cu punct bonus ofensiv la Cluj și găzduiește semifinala cu ”Zimbrii”

Rugbiștii Timișoarei au încheiat în această după-amiază aparițiile din sezonul regular al Superligii precum le abordau în noul an 2019, printr-o victorie împotriva alb-negrilor Clujului, de astă dată nu la fel de clară precum pe ”Dan Păltinișanu” pe 9 martie, 56-23, dar totuși la adăpostul a cel puțin două eseuri transformate, 22-40 (10-26) pe arena Iuliu Hațieganu de sub Feleac, triumf prin care campionii României au urcat pe locul 2 la finele returului în faza în sistem campionat, ceea ce le permite găzduirea semifinalei eliminatorii în manșă unică, vizitatori urmând a fi ”Zimbrii” de la CSM Știința Baia Mare.

The post Timișoara Saracens își asigură locul 2 la finele returului cu punct bonus ofensiv la Cluj și găzduiește semifinala cu ”Zimbrii” appeared first on sporttim.ro.

Campioana Timișoara Saracens, repetiție prin reabilitare cu punct bonus ofensiv

Vremea n-a prea ținut astăzi la prânz cu sportul cu balonul oval, la ora primei apariții acasă din returul Superligii a campioanei României, dar Timișoara Saracens a repetat cu succes înaintea deplasării în Rusia prin a se revanșa pe ”Dan Păltinișanu” în fața Stelei pentru unicul eșec din turul sezonului regular, reabilitare și cu punct bonus ofensiv în urma înfrângerii de sâmbăta trecută la Baia Mare. Mulțumită celor câte două eseuri în fiecare parte, centrul Tevita Manumua semnându-le pe primele 3 pentru un detașat 20-3 după primele 42 de minute: 27-17 (15-3).

The post Campioana Timișoara Saracens, repetiție prin reabilitare cu punct bonus ofensiv appeared first on sporttim.ro.

”Zimbrii” împung la mustață campioana Timișoara Saracens

De când cu creșterea pe firmament a celor de la CSM București, dar și pe fondul programului competițional al timișorenilor, care în ultimele două săptămâni au pendulat din finala Cupei României la revenirea pe plan internațional cu ocazia barajului din Continental Shield, duelul direct de astăzi cu CSM Știința Baia Mare nu părea a mai avea aceeași anvergură și însemnătate ca odinioară, dar vechile rivalități la vârf totuși s-au reînnodat, ”Zimbrii” având ultimul cuvânt pe propriul teren, după ce mai întorceau scorul și înaintea pauzei: 20-16 (8-6). 

The post ”Zimbrii” împung la mustață campioana Timișoara Saracens appeared first on sporttim.ro.

Timișoara Saracens câștigă a cincea finală pe ”Arcul de Triumf” și își păstrează titlul în Superliga

O finală în Superliga rugby-ului românesc n-ar părea a fi o finală dacă n-ar fi jucată de rivalii din Timișoara și Baia Mare dar și o campioană în elita Ovaliei carpatine n-ar avea cu adevărat față de campioană dacă n-ar fi gruparea din Ronaț, care a izbutit în această seară premiera adjudecării a trei titluri naționale la rând în prima ligă, și este bine știut că a-ți păstra supremația este mai dificil decât a o câștiga. Însă a devenit deja o obișnuință, ba chiar o mare raritate în arena sportivă, ca o formație, în acest caz a bănățenilor, să depășească fără greș un același oponent în 9 finale disputate în circa 6 ani și jumătate, așa încât ”Zimbrilor” le era chiar foarte greu în această situație să stopeze hegemonia campioanei de pe Bega. Triumfătoare cu 21-15 (12-8) pe ”Arcul de Triumf”, bisând scenariul de anul trecut.

The post Timișoara Saracens câștigă a cincea finală pe ”Arcul de Triumf” și își păstrează titlul în Superliga appeared first on sporttim.ro.

Campioana Timișoara Saracens începe returul Superligii pe terenul ”Zimbrilor” răpuși în finala Cupei României

Între manșele barajului cu nemții de calificare în grupele de la toamnă din Challenge Cup, Timișoara Saracens reintră începând din Vinerea Mare în cadrul campionatului Superligii prin dueluri la startul în retur tocmai cu finalistele Cupei României, despărțite după prelungiri de un punct sâmbătă pe teren neutru, la Cluj, unde cel de-al doilea trofeu intern a intrat în premieră în posesia lui CSM București, după 3 ediții consecutive în grija celor din Ronaț.

The post Campioana Timișoara Saracens începe returul Superligii pe terenul ”Zimbrilor” răpuși în finala Cupei României appeared first on sporttim.ro.