Posts Tagged ‘Tricolorul Ploiesti’

FRV, fe re ve, voleiul oare unde mai e?

Duminică s-a jucat cel de-al zecelea și ultimul meci din tot turul de campionat al jumătății vestice de țară în liga secundă de volei masculin, și repetăm, al zecelea și ultimul din prima jumătate a sezonului regular în Divizia A2 Vest, pentru a nu se crede cumva că am fi greșit, la cât de incredibilă a ajuns să fie situația. Dar greu să fie altfel, dat fiind cele doar 5 cluburi la start, din Arad, Brașov, Dej, Timișoara și Zalău, iar nici în ”Est” nu-i cu mult mai bine: 6 formații. Comparativ, acum doar câteva decenii erau echilibrate dueluri la fileu fie și pentru a reuși să promovezi din eșalonul trei în cel secund, pe-atunci cu serii de o consistență numerică aproximativ dublă celei actuale, pentru a nu mai pomeni de cea calitativă, valorică.

The post FRV, fe re ve, voleiul oare unde mai e? appeared first on sporttim.ro.

CSM Lugoj, două victorii în turneul acasă, câștigat de sârboaice. CSM Lugoj II, victorie la Timișoara

Final de săptămână cu atacuri la fileu pe diferite niveluri, de la startul fazei seriilor de 3 pre-semifinale în turneul final al Campionatului Mondial feminin din Japonia, și până la o nouă etapă în întrecerea secund-divizionară internă a fetelor. A început totodată și prima ligă masculină, caravana pornind la drum tocmai fără clubul campion, pe când cea feminină, care va fi prefațată în weekend de primele jocuri preliminare din noua ediție a Cupei României, a fost pregătită și în continuare printr-un alt patrulater amical internațional, cel de la Lugoj, cu participarea a două grupări din Divizia A1. Un tur de orizont…

The post CSM Lugoj, două victorii în turneul acasă, câștigat de sârboaice. CSM Lugoj II, victorie la Timișoara appeared first on sporttim.ro.