SPP vrea să cumpere trei autovehicule blindate pentru transportul demnitarilor şi 200.000 de litri de motorină

Serviciul de Pază şi Protecţie vrea să cumpere 200.000 de litri de motorină în următoarele 13 luni, preţul estimat fiind de 808,000 de lei fără TVA, potrivit unui anunţ postat pe platforma SEAP. Acordul-cadru de furnizare motorină în bonuri valorice va fi încheiat pentru următoarele 13 luni, iar valoarea totală estimată va fi de 808.000 de lei fără TVA, potrivit Mediafax. ”Furnizorul va deţine o reţea de distribuţie care să acopere întreg teritoriul naţional al României şi va dispune, pentru alimentarea cu carburanţi, de cel puţin o staţie de distribuţie în fiecare judeţ, inclusiv în municipiul Bucureşti”, se specifică în caietul de sarcini.
SPP vrea să cumpere şi mai multe limuzine pentru transportul demnitarilor, parte dintre acestea urmând să fie blindate, dar şi autovehicule speciale de intervenţie antiteroristă, reiese de pe portalul de licitaţii electronice SEAP. Potrivit caietelor de sarcini, SPP vrea să cumpere trei autovehicule blindate pentru transportul demnitarilor, din care două vor fi pentru oraş, contractul fiind estimat la 4,96 milioane de lei, inclusiv TVA. Cu un motor de minimum 500 CP, autoturismele blindate de oraş vor fi tip berlină, în trei volume, cu patru uşi şi patru locuri, tapiţerie din piele şi vopsea metalizată. Lungimea vehiculelor va fi de minimum 5,2 metri, iar lăţimea – minimum 1,85 metri. SPP solicită prin caietul de sarcini un blindaj clasa VR9, capabil să ofere protecţie la explozii uşoare şi atacuri cu diverse arme de foc, rezervor special combustibil, care previne scurgeri în caz de fisurare sau perforare, sistem stingere automată incendiu compartiment motor, sistem pentru ventilarea de urgenţă cu aer proaspăt a habitaclului şi baterie auxiliară pentru pornire de urgenţă. În cazul autoturismului de teren blindat, autoritatea contractantă a impus un motor de minimum 450 CP, cu tracţiune integrală şi un sistem de blindaj clasa VR6, aceasta însemnând rezistenţă la arme de foc de calibru mic, fragmente de grenade de mână sau alte încărcături explozive. Achiziţia limuzinelor blindate este necesară în contextul în care România va prelua în 2019 preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
SPP deţine în acest moment trei autoturisme blindate, toate fiind uzate moral. Dintre acestea, unul este fabricat în 2003, iar celelalte două sunt fabricate în anul 2001.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*