Stăm după ușă și ne uităm la masa bogaților!

Naționala de handbal feminin a României a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Germania, fiins învinsă de Cehia, cu scorul de 28-27! În declarația sa de după meci, selecționerul Martin Ambros a recunoscut, printre altele, că fetele noastre au fost mai obosite decât ale lor, fără să specifice, însă, că strategia lui a fost una falimentară, că selecția făcută acasă a lăsat de dorit, că vestiarul n-a fost unit, pentru că asta s-a văzut, mai ales în faza de apărare.

Cu câteva zile în urmă, exact după al patrulea succes în Grupa A, 27-24 cu Angola, spuneam că victoria este una cam amară, pentru că fusese obținută pe final de meci și asta numai din pricină că adversarele au ratat nepermis. Mai mult, unele tricolore dădeau semne vădite de oboseală și arătam un tabel în care Udriștoiu, Elisei și Neagu stătuseră în teren aproape câte patru ore fiecare. După partida cu Angola, chiar Neagu a spus că se simte oboseala , după atâtea minute în teren.

Dar Martin n-anvățat nimic, din mesajul transmis de Neagu, pentru că astăzi, în optimile de finală contra Cehiei, Udriștoiu a bifat 59 de minute, Neagu 59:35, Buceschi 56:24, Pintea 53:36. La polul opus se situează Cythia Tomescu, zero minute, Ana Maria Berbece 0:39, Szucs 1:48, Tătar 4:03 și Laslo cu 4:23. A fost o echipă ruptă – una cu multe minute în teren, care a obosit exact când nu trebuia, iar alta tânjind după margine că nu joacă, făcând doar act de prezență pe semicerc, pentru câteva secunde sau deloc.

Și dacă fetele au fost obosite, n-au mai prins loc la masa bogaților, lăsându-le pe adversare să se ghiftuiască! Sper ca tricolorele să fi învățat câte ceva din acest dureros eșec, mai ales că au avut partida în mână:a fost 14-9 în prima repriză, pentru România, Cehia conducând pentru prima dată abia în minutul 59!, cu 26-25. Și din această înfrângere mai are de învățat și conducerea Federației, cât și toți cei care-și fac de treabă pe lângă echipă, chiar dacă nu au – această națională este a românilor și nu trebuie făcute experimente pe ea, mai ales când ai pe semicerc cea mai bună handbalistă din lume!

Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*