Stare de urgență! Primăria Lugoj achiziționează corturi pentru comercianții din Bazar

Primarul Lugojului, Claudiu Buciu, a efectuat astăzi, între orele 10,30 și 11 și între două ședințe, o vizită în perimetrul Pieței pentru a sta de vorbă cu comercianții din Bazar, care s-au plâns de actualele condiții în care își desfășoară activitatea.




Acestora li s-a permis să-și păstreze marfa în incinta halei, însă sunt nevoiți să și-o vândă afară, fără a avea o cât de mică protecție pentru produsele de îmbrăcăminte și încălțăminte.

”Pentru a le oferi condiții cât de cât mai decente, probabil, vom achiziționa 20 de corturi pentru a le da în custodie comercianților. Costă 350 de euro bucata și vor trebui să aibă grijă de ele. Era și varianta amplasării celor 12 căsuțe de la târgul de Crăciun, însă într-o altă parte puțin frecventată de cumpărători. Deocamdată, corturile sunt pentru vânzătorii din bazar”, ne-a spus primarul Claudiu Buciu.

În celălalt capăt al Bazarului, până la gardul de la fosta Autogară se vând produse agricole, numărul comercianților fiind destul de numeros.

Reamintim că din data de 9 noiembrie, Piața Agroalimentară funcționează în perimetrul de lângă fosta Autogară.

Articolul Stare de urgență! Primăria Lugoj achiziționează corturi pentru comercianții din Bazar apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*