Start în concursul internaţional de canto de la Lugoj: 16 din 22 de concurenţi, calificaţi în etapa a doua

Concursul Internaţional de Canto „Tiberiu Brediceanu”, ediția I, 20-21 octombrie 2018, a fost declarat oficial deschis sâmbătă, 20 octombrie, la sala de concerte Elisbeta Toth a Şcolii de Muzică ”Filaret Barbu” din Lugoj. „La noi la Lugoj, Bredicenii sunt o marcă, un renume, un brand. Cu prima ediţie a festivalului care poartă numele lui Tiberiu Brediceanu, azi deschidem o fereastră nouă, care va fi cu siguranţă de bun augur pentru oraş. Mulţumesc din suflet iniţiatorului şi coordonatorului acestui festival, profesorul Constantin Stan Tufan, cu care uneori mă mai şi cert, dar până la urmă mereu ne punem de acord pentru binele oraşului, precum şi mezzosopranei Aura Avram Twarowska, director artistic al concursului”, a spus primarul Lugojului, Francisc Boldea, în deschidere. Atmosferă foarte serioasă, încă de la început: printre concurenţi, emoţiile erau vizibile după ce juriul a tras la sorţi „ordinea de bătaie”, adică a intrării în scenă, amănunt foate important pentru cei care se „antrenau”, încălzindu-şi vocea. Prima intrată în faza eliminatorie a fost soprana Bianca Bettina Mihăescu din Timişoara, urmată de Maria Magdalena Duţu din Drobeta Tr. Severin şi de Marius Zaharia, mai vechea noastră cunoştinţă de la ”Lugoj Clasic”. În continuare, au cântat Neclâ Meryen Antonia Ghiţă (România/Turcia) [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*