Staţi acasă! Spitalul din Lugoj începe să aibă probleme, încă cinci asistente fiind confirmate pozitiv cu COVID – 19

Numărul cadrelor medicale din Spitalul Municipal din Lugoj, care au fost confirmate pozitiv cu noul virus COVID – 19, a suferit o creştere spectaculoasă, alte cinci asistente ajungând la spitalul ”Victor Babeş” din Timişoara.

Acestea sunt colege de secţie cu asistenta medicală de la Pneumoftiziologie şi prezentau simptome încă de când primul caz a fost deja confirmat.

Rezultatele testelor, prelevate imediat după confirmarea primului caz pe secţie, au ieşit pozitive, secţia de Pneumoftiziologie fiind cea mai afectată în acest moment.