Staţiile de monitorizare proprii ale marilor operatori economici din Ploieşti vor fi integrate în Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului

N.D.

În Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului vor fi introduse și stațiile de monitorizare a calității aerului ce aparțin marilor operatori economici. Anunțul a fost făcut, ieri, de către Felix Bulearcă, unul dintre cei doi subprefecți ai județului Prahova, care a participat la o primă întâlnire pe această temă. La discuțiile organizate pe data de 7 iulie a.c. la sediul Agenției de Protecție a Mediului Prahova, alături de directorul acestei instituții, Maria Mihaela Duță, au fost prezenți și George Gârbacea, președintele Agenției Naționale de Protecție a Mediului, parlamentarul prahovean Aurel Oprinoiu, în calitate de președinte al Comisiei de mediu din Senatul României, dar și reprezentanți ai operatorilor economici care au stații proprii de monitorizare a calității aerului, respectiv OMV Petrom Rafinăria Petrobrazi, Petrotel-Lukoil, Rompetrol Rafinăria Vega, Isover Saint-Gobain. ”Scopul acestei întâlniri a fost analizarea condițiilor tehnice pentru integrarea celor opt stații de monitorizare ale operatorilor economici menționați în cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului. S-au stabilit elementele și etapele de parcurs, astfel încât să fie asigurată transparența față de cetățeni în ceea ce privește monitorizarea calității aerului, atât de către autorități, cât și de operatorii economici. În perioada imediat următoare se va constitui un grup de lucru format din specialiști, care vor asigura îndeplinirea tuturor cerințelor tehnice și parcurgerea etapelor pentru finalizarea procesului de integrare”, a dat detalii subrefectul Felix Bulearcă în legătură cu întâlnirea menționată. După ani buni de când la nivelul județului Prahova se vorbește despre faptul că poluarea aerului este una dintre cele mai mari probleme ale Ploieștiului, aceasta fiind, de altfel, și cea mai frecventă temă a sesizărilor cetățenilor către autorități, este pentru prima dată când se încearcă să se facă, totuși, un pas înainte în ideea găsirii unei posibile rezolvări. De altfel, inclusiv luna trecută, primarul Andrei Volosevici a anunțat că, având în vedere episoadele de disconfort olfactiv, resimțite și semnalate de cetățeni la dispeceratul municipalității cu privire la prezența, în atmosferă, a unui miros greu de produse petroliere, a sesizat, la rându-i, reprezentanții instituțiilor publice cu atribuții în domeniu, respectiv Agenția pentru Protecția Mediului Prahova și Garda Națională de Mediu –Comisariatul Județean Prahova, în vederea verificării surselor potențial poluatoare, dar și să se aplice măsurile legale corespunzătoare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*