Steaua Roșie Belgrad sau Vojvodina, adversarul UTA-ei din primul amical internațional de pe noua arenă „Francisc Neuman”?

Într-un interviu acordat Fanatik înaintea întâlnirii din play-off-ul UEFA Europa League dintre Steaua Roșie Belgrad și CFR Cluj, fostul internațional Miodrag Belodedici a declarat că fosta campioană a Europei de la sud de Dunăre ar putea disputa un amical la Arad, în luna septembrie.

„Am vorbit cu directorul lor tehnic, cu care țin legătura și m-au rugat cei de la UTA să facem un meci amical cu ei la Arad pe data de 5-6 septembrie. Am discutat despre acest lucru și mi-a zis că trebuie să vadă ce o să se întâmple în meciurile din cupele europene și o să îmi dea un răspuns” au fost cuvintele fostului fundaș, care în cei trei ani petrecuți în tricoul actualei campioane a Serbiei a cucerit șase trofee: trei titluri, o cupă, o Cupă a Campionilor Europeni și o Cupă Intercontinentală.

Totuși, se pare că adversarul UTA-ei la amicalul de luna viitoare va fi o altă formație sârbă de primă ligă, Vojvodina, eliminată recent din UEFA Europa Conference League de austriecii de la LASK (1-7 la general în cele două manșe). Ar fi primul amical internațional la nivel de club pe arena „Francisc Neuman”, după ce naționalele U19 are României și Serbiei au disputat o partidă de verificare pe noul stadion al Aradului în luna martie a acestui an.

0
0

Articolul Steaua Roșie Belgrad sau Vojvodina, adversarul UTA-ei din primul amical internațional de pe noua arenă „Francisc Neuman”? apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*