Sticla Turda nu a pierdut nici la Reghin. Arieşul a ratat un penalty în minutul 5 şi a dat gol pe final, în a patra remiză la rând în deplasare

foto: turdanews.net

Sticla Arieşul Turda a terminat la egalitate, 1-1, meciul din deplasare cu Avântul Reghin.

A fost a patra remiză consecutivă pe teren străin, toate încheiate cu acelaşi scor, 1-1.

Turdenii au destule motive să regrete cele două puncte pierdute la Reghin. Sticla a început perfect şi a obţinut o lovitură de la 11 metri chiar în minutul 5. Paleoca a ratat, însă, penalty-ul, într-un debut de meci în care jucătorii lui Constantin Olariu şi-au creat ocazii aproape la fiecare atac.

Reghinenii au fost şi ei aproape de gol, dar bara i-a salvat pe oaspeţi, iar Avântul a început mai bine repriza secundă. Ratările la poarta lui Pop au fost “întrerupte” de golul lui Bujor din minutul 63, iar gazdele erau în grafic.

Finalul i-a salvat până la urmă pe jucătorii turdeni. Portarul gazdelor nu a reuşit să reţină o minge, care a ajuns la Cordoş, iar fundaşul turdenilor a înscris pentru 1-1. Cu acest scor s-a terminat şi meciul, iar Sticla Turda a obţinut al patrulea egal la rând în deplasare, după meciurile jucate la Odorhei, Alba Iulia şi Şelimbăr.

Pentru Turda urmează un meci acasă cu CSC Sânmartin.

Sticla Turda

Au mai intrat: Oltean, Selegean, Tothăzan, Porim. Antrenor: Constantin Olariu

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*