Sticla Turda, victorie mare cu Sânmartinul şi locul patru în clasament. Meciul perfect pentru Florin Dan

foto: turdanews.net

Sticla Arieşul Turda a urcat, momentan, pe locul patru în clasamentul Ligii a III-a, după o victorie importantă cu CSC Sânmartin.

Jucătorii lui Constantin Olariu s-au impus cu 2-1, după un meci mult mai bun în a doua repriză.

Bihorenii au avut o primă parte a meciului pe care au controlat-o aproape total, chiar dacă nu şi-au creat ocazii mari la poarta lui Pop. La cea mai importantă, Sorian a dat gol în minutul 22. Turdenii şi-au creat câteva jumătăţi de ocazii până la finalul primei părţi, dar şansele cu adevărat importante au venit în a doua repriză.

După o ocazie mare chiar în debut, Florin Dan a ieşit la rampă. Intrat la pauză, mijlocaşul gazdelor a egalat în minutul 60, după care şi-a adus echipa în avantaj cu golul de 2-1. La acest scor, Sânmartinul a ieşit din nou la joc, dar nu a avut decât o ocazie importantă, pe final.

S-a terminat 2-1 pentru Turda, care a urcat pe locul 4 în clasament, cel puţin până sâmbătă. Sticla are doar două înfrângeri în 11 etape până acum, uiltima venită în 20 septembrie, împotriva Sănătăţii Cluj. Runda viitoare, turdenii au derby la Cluj-Napoca, împotriva celor de la CFR 2.

Sticla Turda

Au mai intrat: Selegean, Fl. Dan, Porim. Antrenor: Constantin Olariu

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*