Studenţii vor putea procura online bilete şi abonamente gratuite la transport feroviar

Potrivit Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Guvernul a aprobat în data de 8 octombrie, în urma demersurilor Ministerului Transporturilor și la inițiativa CFR Călători, modificarea legislației prin care studenții și elevii își pot procura online și prin automatele de vânzare legitimațiile de călătorie cu trenul. Reglementările vor intra în vigoare odată cu apariția acestui act normativ în Monitorul Oficial. ”ANOSR a solicitat constant în ultimele zile reprezentanților Guvernului României să urgenteze aprobarea hotărârii convenite cu CFR Călători care să modifice reglementarea transportului studenților cu trenul și să prelungească valabilitatea legitimațiilor vizate din anul universitar precedent. Astfel, anunțăm că, din momentul publicării în Monitorul Oficial, prin actul normativ aprobat de Guvern, studenții vor putea procura bilete gratuite cu legitimația vizată pentru anul universitar 2019-2020. De asemenea, Guvernul a acceptat și amendamentul privind posibilitatea procurării de bilete online pe durata stării de urgență/stării de alertă fără a fi nevoie de legitimația de calătorie, în baza unei adeverințe de student eliberate electronic de universitate”, se arată într-un comunicat de presă al ANOSR.
Conform reprezentanților asociației menționate, acest demers este pus în practică după o așteptare de trei ani. ”Încă din 2017, ANOSR a început demersuri pentru a obține facilități la transportul feroviar pentru studenți. Astfel, de mai bine de trei ani, toți studenții înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență într-o instituție de învățământ superior acreditată (indiferent dacă este de stat sau privată), indiferent de programul de studii (licență, master, doctorat), indiferent de forma de finanțare a studiilor (buget/taxă), indiferent de vârstă sau naționalitate, beneficiază de un număr nelimitat de călătorii gratuitate la toate tipurile de trenuri, indiferent de operatorii de transport feroviar, clasa a II-a. Pentru călătoriile cu vagon de dormit sau la clasa I, studenții plătesc doar diferența de clasă, tariful de rezervare clasa I sau suplimentul de pat, după caz, legitimația de călătorie de bază fiind achiziționată gratuit și în aceste cazuri”, se mai precizează în documentul de presă.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*