STUDENTUL, MANAGERUL DE MÂINE

Liga Studenților ”Pintea Viteazul” organizează în perioada 22 – 29 noiembrie 2017, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș, cursul de manager de proiect din cadrul proiectului „STUDENTUL, MANAGERUL DE MÂINE”. Prima întâlnire având loc în sala L18 la Facultatea de Inginerie a Centrului Universitar Nord din Baia Mare, str. Victor Babeș, nr.62A.

Cursul de manager de proiect este gratuit și acreditat ANC – Autoritatea Națională pentru Calificări și se adresează masteranzilor și studenților din an terminal (cei din an terminal își vor putea susține examenul doar după susținerea examenului de licență).

Cursul este un context în care să înveți despre importanța și coordonarea proiectelor, fiind unul dintre cursurile dedicate viitorilor manageri de proiecte oferite gratuit pentru tine.

Vei avea ocazia să înveți de la specialiști din domeniu și să-ți descoperi sau să-ți dezvolți aptitudinile de manager de proiect, respectiv de coordonare și organizare.

Numărul locurilor pentru acest curs este limitat, iar selecția se va face pe baza motivației tale, așa că nu sta pe gânduri și completează acest formular: https://goo.gl/forms/58AoAz0syKViietS2  pe care îl găsiți pe site-ul organizației (www.lspv.ro).

LSPV a ales educația non-formală ca instrument educativ deoarece consideră că oferă un set de experiențe sociale necesare, utile pentru fiecare participant complementarizând celelalte forme de educație.

„Activitățile non-formale prevăzute în cadrul proiectului „Studentul, managerul de mâine” vor determina o creștere a gradului de interes al tinerilor în ceea ce privește educația prin metode non-formale, tinerii urmând a beneficia și de alte informații pertinente decât oferite de mediul instituțional (școală, universitate), de cunoștințe practice care îi vor racorda mai bine la piața muncii și la exigențele mediului privat.

Pentru mai multe detalii :

Ioana Grad
Secretar General Liga Studenților ”Pintea Viteazul’’
ioana.grad@lspv.ro
0740 511 446

Alin Lucăcean
Președinte Liga Studenților ”Pintea Viteazul’’
alin.lucacean@lspv.ro
0752 323 109

***

Despre LSPV: Asociaţia Liga Studenţilor ”Pintea Viteazul” (LSPV) este o organizaţie non-guvernamentală şi apolitică ce are ca scop principal reprezentarea, apãrarea şi promovarea drepturilor şi intereselor studenţilor. LSPV este singura organizatie studenteasca din Maramureș care face parte din ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențesti din Romania), cea mai mare și reprezentativă federație de organizații studențești din Romania. LSPV reprezintă drepturile şi interesele studenţilor din Centrul Universitar Nord din Baia Mare în relaţia lor cu departamentul academic şi administrativ din cadrul CUNBM dar și a tuturor tinerilor pana în 35 de ani, din Baia Mare. LSPV apără și promoveazã interesele studenţilor atât în cadrul universitar cât şi în cel al societãţii româneşti.

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*