Stupar, după eșecul Progresului cu Cermeiul: „Când românul se simte lăudat lasă garda jos, chiar și așa nu meritam să pierdem”

Ca și sezonul trecut, Gloria Lunca Teuz Cermei produce surpriza pe terenul celor de la Progresul Pecica și se îndepărtează de pozițiile ce duc direct în fotbalul județean. Trupa din Țara Sămădăilor s-a apărat, în general bine, dar a avut și noroc la barele lovite de Călin și Bozian și a profitat la maxim de eroarea juniorului Răchită, care a fost imprudent la intrarea asupra lui Șimăndan în propriul careu. Alex Sabău a marcat de la punctul cu var, când mai erau 15 minute cu tot cu prelungiri. Gazdele nu au mai avut nicio ocazie clară și nu profită de pasul greșit al Lipovei, formație aflată pe loc de baraj.

La final, Dan Stupar a cosniderat că eșecul echipei sale este nemeritat, dar – totodată – crede că jucătorii săi i-au luat, cumva, de sus pe cermeiani. „Suntem nemulțumiți pentru că ne-am fi dorit foarte mult să începem pozitiv. Multă lume ne-a dat favoriți, s-a spus că suntem echipa care putem ataca barajul prin prisma transferurilor, fără, însă, a lua în calcul și ce jucători am pierdut. Și, cum a ajuns la urechile mele aceste calcule legate de echipa favorită, sunt sigur că au ajuns și la urechile jucătorilor, iar românul se știe cum e. Când este lăudat prea mult sau i se dau prea multe șanse, riscă să lase garda jos și atunci se întâmplă situații de acest gen. Ca și joc, nu știu dacă meritam să pierdem, am fost echipa care a dominat ușor meciul, ne-am creat câteva ocazii, am avut și două bare. Am fost echipa ce a avut posesie mai bună, chiar dacă nu a fost de fiecare dată o posesie cu progresie, dar una peste alta, cred că cel puțin un egal meritam. Cu toate că nici un egal nu m-ar fi mulțumit. Îmi doresc maximum de la fiecare meci, așa pregătesc de fiecare dată jocul”, a spus antrenorul Progresului la finalul disputei cu Gloria Lunca Teuz.

De la cabine, după pauză, nu a mai ieșit chiar golgheterul echipei, Alex Capătă, Stupar preferând să-l debuteze pe francezul Jimmy Smith. Mai târziu, pe teren a intrat și Răchită (17 ani), jucător care a făcut faultul din care Cermeiul a câștigat partida. „Capătă a fost schimbat pentru că am considerat că nu a fost destul de eficient, ne doream mai mult din punct de vedere tactic. Tocmai de aceea am vrut să vin cu acea schimbare, în speranța că prin trecerea lui Bozian în centru să venim cu un plus. Din păcate, în ceea ce privește jucătorii sub vârstă nu stăm foarte bine, nu avem foarte multe soluții, Rădulescu încă de la pauză a avut o durere la gambă și știam că va trebui să îl schimb. Din păcate, a intrat Răchită, un copil care are calități și perspectivă, dar încă este destul de fragil, necopt. Nu are suficientă experiență și a făcut acea greșeală. Din poziția mea nu am văzut cât de penalty a fost, dar dacă l-a dat arbitrul a fost. Asta este, se poate întâmpla, sperăm să învețe din această greșeală, în suprafața  de pedeapsă nu se atacă decisiv. Din păcate, acea fază a făcut diferența și Cermeiul a obținut cele trei puncte”, a adăugat Stupar.

Pecica nu mai contează pe Dan Puie, atacant ce a făcut de multe ori diferența în ultimele sezoane. „Este un jucător care ne-a ajutat foarte mult, un jucător de care noi am fi avut nevoie. Pe de altă parte, el a avut tot timpul probleme vis-a-vis de faptul că deține o firmă de construcții și are în perioada asta și foarte multe lucrări. Am avut niște discuții cu el, nu e un capitol închis, este jucătorul nostru, este sub contract cu noi, cert este că nu a mai dorit să continue. Ne-a spus că nu mai are timp pentru familie, ajunge târziu acasă, sigur că nu putem să îl forțăm, e alegerea lui. Noi îl regretăm pentru că a fost un jucător care ne-a ajutat foarte mult, e o pierdere destul de importantă”, a încheiat Dan Stupar.

Săptămâna viitoare, Pecica se deplasează la Periam, pentru a da piept cu echipa ce a produs, ieri, surpriza contra Lipovei.

0
0

Articolul Stupar, după eșecul Progresului cu Cermeiul: „Când românul se simte lăudat lasă garda jos, chiar și așa nu meritam să pierdem” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*