Sub semnul incertitudinii

Nicoleta Dumitrescu

 

Creșterea numărului cazurilor de confirmări ale persoanelor de care s-a agățat coronavirusul a devenit deja o realitate și în România, nefiind zi în care să nu fie menționate și noi focare. Situația era previzibilă, date fiind măsurile de relaxare, stațiunile de la malul mării fiind exemplele cele mai concludente că până și persoanele care au stat în izolare forțată au uitat prin ceea ce au trecut. Se încing hore pe plajă, iar pe terase distanțarea scaunelor sau între persoane parcă ar fi atributul… miopilor, de vreme ce de această regulă, obligatorie, nici că se mai ține cont! Importante sunt distracția și relaxarea, cu orice preț și în orice condiții, ca și când pandemia ar fi fost aruncată în valurile mării și s-ar fi înecat subit și trebuie să uităm de ea definitiv!

E adevărat că în continuare sunt destui români care pun sub semnul întrebării existența acestui nou virus, susținând că ei, personal, n-au auzit de niciun cunoscut al cunoscuților lor care să se fi îmbolnăvit de covid. Asta în ciuda faptului că medici ori specialiști în domeniu susțin că pacienții care au fost confirmați în urma efectuării testelor sunt reali, așa cum sunt reale și cazurile de persoane cărora virusul le-a fost fatal, pe fondul unor afecțiuni mai vechi. Conspirațiile lucrează, însă, după cum se vede, acestea înflorind de fiecare dată pe fondul unei situații de incertitudine, așa cum este și în cazul unei pandemii cu care nimeni nu s-a mai confruntat, limpezirea situației părând aproape imposibilă.
Asta în condițiile în care China fierbe, din nou, la propriu, din cauza COVID-19, autoritățile de acolo plasând în izolare, la sfârșitul săptămânii trecute, aproape o jumătate de milion de persoane care locuiesc în proximitatea capitalei, oraş afectat începând de la jumătatea lunii iunie de o recrudescenţă a pandemiei. Și când te gândești că, în această primăvară, toată populația globului credea că de izolare forțată și străzi pustii vor avea parte, din cauza coronaviruslui, doar chinezii …
În aceste condiții, deși este vară și se credea că noului virus nu-i vor fi pe plac temperaturile ridicate, rămâne de văzut în ce măsură vor deveni certitudine și previziunile legate de venirea celui de-al doilea val – al unui nou val mare de îmbolnăviri.
Deja, însă, autoritățile de la nivel central dau semne că n-ar prea trebui ca optimiştii să se bazeze pe deviza ”să fie doar la ei acolo” şi că, la noi, în România, puzderia de viruși n-o să mai vină!
Așa că, încă de luni, premierul a dat semnalul de mobilizare pentru astăzi, miercuri, convocându-i pe miniștri și reprezentanții instituțiilor de control pentru o analiză a unui nou plan de măsuri.
Iar măsurile, după cum se întrevede, nu vor mai fi îmbrăcate în…relaxare, așa cum s-a întâmplat după cele două luni de stare de urgență decretate la nivel național.
Ce este cert însă că, după cum bat moneda și specialiștii, dincolo de faptul că pandemia rămâne sub semnul atâtor necunoscute, vrem nu vrem, va trebui să funcționăm – respectiv să trăim – cu acest virus. Iar ca să existe o cât de cât conviețuire fără incidente, vor trebui respectate și o serie de măsuri, aparent banale, dar singurele, deocamdată, considerate că pot ține la distanță covidul. Este vorba despre spălatul pe mâini, chiar dacă unii deja nu mai suportă acest îndemn, purtarea măștii de protecție, în mijloacele de transport în comun și în spațiile închise, implicit păstrarea distanței, la sensul propriu, față de persoanele din jur. Altfel, nimic nu e sigur!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*