Sub semnul pandemiei şi zi de mare sărbătoare, prahovenii nu s-au înghesuit să aleagă parlamentarii

Prezență mai scăzută față de scrutinul din luna septembrie

 

Nicoleta Dumitrescu, Violeta Stoica

 

Nu se știe dacă pandemia, vremea destul de mohorâtă sau faptul că data alegerilor parlamentare a coincis cu sărbătoarea Sf. Nicolae au fost motivele pentru care prahovenii cu drept de vot au stat ieri mai mult în case, refuzând să meargă și la urne. Cert este că, în comparație cu scrutinul de la alegerile locale, mai puțini alegători au participat la procesul electoral de desemnare a viitorilor senatori și deputați care-i vor reprezenta pe prahoveni în viitorul Legislativ, în condițiile în care la aceste alegeri parlamentare erau așteptați la urne peste 640.000 de cetățeni cu drept de vot. În Prahova au fost amenajate 624 de secții de votare, iar ieri, la orele prânzului, la Ploiești, de pildă – unde au fost amenajate cele mai multe secții de votare, respectiv 157 – nici măcar pe treptele din fața Palatului Culturii, unde erau erau trei secții de votare, alegătorii n-au putut fi văzuți stând la coadă, așa cum s-a întâmplat la scrutinul din 27 septembrie. Dacă unii dintre prahoveni au votat ”pentru schimbare”, alții au considerat că ”n-au prea avut cu cine să voteze”, candidații fiind cam aceiași, fără să facă prea multe pentru electorat, în condițiile în care dacă unii dintre foștii deputați și senatori ar ieși pe stradă, n-ar putea să fie recunoscuți nici după patru ani de stat în Parlament! Autoritățile însă, ca și la alegerile din toamnă, s-au pregătit cu tot ceea ce trebuie astfel încât procesul electoral să se desfășoare fără probleme și incidente, iar în ceea ce privește normele sanitare, secțiile de votare au fost dotate cu dezinfectanți și măști de protecție la care și alegătorii au putut avea acces. Și forțele de ordine au fost la datorie, polițiști și jandarmi fiind prezenți atât la secțiile de votare, cât și pe stradă, atât în Ploiești, cât și în celelalte localități din județ.
În urma votului exprimat ieri, Prahova ar urma să fie reprezentată de 5 senatori și 11 deputați în viitorul Parlament. La ora 10.00, doar peste 5 procente dintre alegătorii cu drept de vot din județ se prezentaseră la urne, dintre care 45 prin intermediul urnei mobile, la închiderea secţiilor, procentul celor care se prezentaseră la vot fiind de 30,13%, sub media naţională care a fost de 31,84%, cea mai scăzută, însă, înregistrată la vreun scrutin electoral organizat după 1990.
La alegerile parlamentare din 2016, în Prahova, s-a înregistrat o prezenţă de 40,13%.

 

Faptul că prahovenii n-au prea avut același avânt în a se prezenta la secțiile de votare față de alegerile locale din septembrie s-a văzut și dacă ieri luai la pas Ploieștiul, străzile fiind aproape pustii, mai multă animație fiind în preajma bisericilor, ziua de 6 decembrie picând în aceeiași zi cu sărbătoarea de Sf. Nicolae. În urma unui scurt raid pentru a vedea cum decurge procesul electoral, și președinții câtorva secții de votare – așa cum au fost cele amenajate la secțiile de la școlile gimnaziale Nicolae Simache și Ienăchiță Văcărescu sau de la Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova – ne-au confirmat că la urne, cel puțin până la orele prânzului, fuseseră mai puține persoane decât la alegerile locale. În schimb, la una dintre secțiile amenajate la Școala Gimnazială ”Elena Doamna”, se pare că alegătorii fuseseră …mai harnici. În sensul că, așa cum am aflat de la președintele secției de votare,la ora 6,.50 mai multe persoane – ”aproape zece”, după cum a ținut să ne spună unul dintre membrii comisiei, stăteau afară, la ușa de la intrare, nerăbdătoare să voteze. La primele ore ale zilei de ieri, atât la această secție, cât și altele din Ploiești, la urne au predominat persoanele mai în vârstă, însă, pentru a-și exprima opțiunile electorale unii dintre ploieștenii cu drept de vot au ținut să vină la secțiile de votare chiar și cu copiii care nu apucaseră să facă primii lor pași.

Prezenţă redusă la primele ore

La o oră după deschiderea secțiilor de votare, adică la ora 8.00, în Prahova se prezentaseră la urne 8.664 de alegători, respectiv 1,33% din totalul votanților înscriși în listele permanente (649.899 de persoane cu drept de vot).
La ora 10.15, numărul celor care votaseră urcase la 36.489 de persoane, respectiv 5,61% din total.
Cea mai mare prezență se înregistrase la ora 10.15 la o secție de votare din Valea Călugărească – Valea Mantei, unde se ajunsese la 17%, la polul opus fiind o secție din comuna Șotrile, cu doar 1,22% prezență la urne până la ora 10.15.

Cum s-a votat pe Valea Prahovei

La Azuga, dintre cei 3.918 alegători înscriși în listele electorale permanente, până la ora 11.20 votaseră 296 de persoane, cărora li s-au adăugat alte 25 – pe listele suplimentare.
Practic, până la ora menționată, prezența la urne în Azuga a fost de 8,19%, fiind relativ egală în cele trei secții aflate pe teritoriul orașului de pe Valea Prahovei. Puțin mai mare decât media a fost prezența la una dintre cele două secții amenajate în Liceul Teoretic Azuga, cu 8,39%.
La Sinaia prezența la vot era, la ora 11.30, de 11,63%. Din totalul celor 9.624 de alegători înscriși în listele electorale permanente, votaseră 1.023 de persoane, cărora li s-au adăugat alte 97 de persoane pe liste suplimentare.
La o secție din incinta Colegiului Mihail Cantacuzino s-a înregistrat cea mai mică prezență, de 8,69%, în timp ce la polul opus s-a aflat la ora menționată Secția 257, organizată într-un imobil proprietate a orașului Sinaia, unde se atinsese 16,50% prezență la ora 11.30.
La ora 11.50, prezența la urne în orașul Bușteni ajunsese la 13,43%. Astfel, din totalul de 8126 de alegători înscriși în listele electorale permanente, 1026 își exprimaseră votul, iar alte 66 de persoane au fost înscrise până la ora respectivă în listele electorale suplimentare.
Secția 218 de la Colegiul Ion Kalinderu avea cea mai crescută prezență la urne (16,45%), iar Secția 224, de la Școala Gimnazială Cezar Petrescu – cel mai scăzut procent (10,71%).

Procent sub cel de la locale

Dacă pe 27 septembrie, la alegerile locale, la ora 12.00, prezența la urne din județul Prahova era de 16,42%, la scrutinul pentru alegerea Parlamentului României situația a stat cu totul altfel.
La ora 12.00, numai 10,71% dintre prahoveni se prezentaseră la urne pentru a-și exprima opțiunea de vot, ceea ce înseamnă cu aproximativ șase procente mai puțin decât la localele din 27 septembrie. Prahova se afla, la aceeași oră, pe locul 18 la nivel național în ierarhia prezenței la urne.
Tot la ora 12.00, în mediul urban votaseră 38.520 de persoane, iar în rural – 32.274 de persoane.

„Am vrea ca parlamentarii să fie cu noi și pentru noi”!

După cum aveam să aflăm din discuțiile purtate cu unele dintre persoanele care votaseră, faptul că în prima parte a zilei electoratul nu a prea dorit să iasă la vot a fost și ca o reacție firească a românilor la adresa clasei politice. ”Cred că lumea s-a cam săturat de politicieni. Mult și multe promit, puține fac. După ce se asigură că prind un loc în Parlament, nimeni nu-i mai vede. Sunt doar pe la televizor, iar nici după patru ani lumea nu i-ar cunoaște dacă i-ar vedea la față, dacă ar fi să vorbim despre foșii deputați și senatori”!, ne-a spus un domn. ”Nu știu dacă am să-l conving pe soț să meargă la vot. Anul ăsta, că a fost pandemie, mi-a spus că el s-a lămurit de ce pot să facă politicienii, și m-am lămurit și eu. Se ceartă unii cu alții, dau vina unii pe alții, în condițiile în care tot ei au luat deciziile cu ani în urmă”, ne-a spus o doamnă care trecuse pe lângă o secție de votare. ” Am vrea ca parlamentarii să fie cu noi și pentru noi, așa cum i-am auzit și acum, în această campanie electorală. Am votat, pentru că eu am totuși speranță că, poate, vor mai învăța din propriile greșeli sau ale altora din partidele din care fac parte. Cel mai rău îmi pare însă faptul că unii dintre ei nu au fost verticali și s-au mutat dintr-un partid în altul, doar ca să se mai regăsească pe listele de candidați. Îmi doresc o schimbare în clasa politică, o schimbare care să vadă și în nivelul de trai al românilor”, ne-a mai mărturisit o doamnă.

Vot și după confirmarea cu COVID-19

Așa cum am putut afla, și-au exercitat votul inclusiv și cei care au trecut prin suferința confirmării cu noul virus. Iar acest lucru l-am putut afla de la o doamnă care a ținut să iasă la urne pentru a-și exprima opțiunile electorale, dar și ca să facă mișcare după perioada de izolare, după ce a luat tratament la domiciliu, fiind confirmată, aceasta și soțul, cu noul coronavirus. De altfel, potrivit prevederilor stabilite de către Biroul Electoral Central, printr-o solicitare făcută expres în acest sens, atât bolnavii internați, cât și cei aflați în izolare sau aflați în carantină din cauza confirmării cu COVID-19 au putut, ieri, să solicite urna mobilă și să voteze.
Potrivit unei situații existente la nivelul Biroului Electoral Prahova, 464 de cereri au fost depuse de alegătorii care, la data scrutinului, au fost internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private, care au domiciliul sau reşedinţa în judeţul Prahova, din partea celor aflați în izolare sau carantină fiind înregistrate alte 37 de persoane. Totodată, din partea persoanelor deținute în baza unui mandat de arestare preventivă și persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale, s-au înregistrat 136 de cereri pentru exercitarea votului.

Incidente în prima parte a zilei

Ieri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ciorani s-au autosesizat cu privire la faptul că un bărbat a continuat campania electorală în mediul online. Din cercetări a rezultat faptul că aspectele sesizate polițiștilor se confirmă, iar persoana respectivă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 4.500 de lei. O situație similară s-a înregistrat și în Ploiești, fiind efectuate cercetări și în acest caz.
Pe de altă parte, la secția 367 din Ceptura, satul Malu Roșu, pompierii au fost sesizați, în jurul orei 12:00, despre faptul că la coșul de evacuarea a fumului are loc un incendiu. La fața locului s-au deplasat un echipaj de stingere și unul de prim-ajutor de la ISU Prahova. S-a constatat că nu a fost vorba de incendiu, ci despre o supraîncălzire a compozitului de vată minerală. La nivelul secției, a fost întrerupt procesul de votare timp de aproximativ 40 de minute și 13 persoane s-au autoevacuat, preventiv. Procesul de votare a fost reluat în condiții de siguranță la ora 12:40.
Comisia secției de votare a fost reinstruită cu privire la modul de utilizare a sobei cu acumulare de căldură aflată în incinta secției de votare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*