Supercupa de la Buzău deschide sezonul 2019-2020 în futsalul românesc

Futsalul românesc este gata pentru noul sezon! Miercuri, de la ora 18.00, Sala „Romeo Iamandi” din Buzău va găzdui Supercupa României, confruntare în care se vor întâlni campioana Imperial WET Miercurea Ciuc și Futsal Club Dunărea Călărași, deținătoarea Cupei României.

Disputa se anunță una de cinci stele având în vedere valoarea loturilor celor două formații, oboectivele anunțate pentru noul sezon și ambițiile celor doi tehnicieni, spaniolul Sito Rivera și Marian Șotârcă, fostul mare internațional.

Gruparea harghiteană s-a întors duminică după-amiază de la Atena, acolo unde a câștigat cu maximum de puncte Grupa C a turului preliminar al UEFA Futsal Champions League. Ciucanii au punctat atât la impresia artistică, trecând pe rând de campioanele Irlandei, Elveției și Greciei, cât și în clasamentul UEFA.

Suntem o echipă profesionistă și trebuie să ne comportăm ca atare. Ne așteaptă un meci foarte greu împotriva echipei Dunărea Călărași. Vom juca pentru Supercupa României, adică pentru un trofeu, tocmai de aceea vrem să câștigăm, să ducem Supercupa la Miercurea Ciuc”, a spus Sito Rivera.

Dunărea Călărași, marea revelație a sezonului trecut, când a reușit să cucerească primul trofeu din istorie, Cupa României, și să încheie pe locul trei, e gata de drum!

Am început pregătirile la sfârșitul lunii iulie. Au trecut, așadar, șase săptămâni, timp în care ne-am pregătit foarte bine, am avut și câteva jocuri. Suntem pregătiți pentru Supercupa României, suntem pregătiți să învingem și să ducem la Călărași trofeul. Nu va fi însă ușor, o știm cu toții, Imperial WET fiind o echipă puternică, chiar mai puternică decât anul trecut, cu un sistem de joc bine pus la punct, o formație care vine cu un moral bun după calificarea în Main Round-ul UEFA Futsal Champions League. Ciucanii sunt favoriți în acest duel. Avem un început de sezon foarte dificil, dar cred că îl putem gestiona. Întâlnim campioana acum, în Supercupă, apoi acasă în prima etapă de campionat, după care, tot în Liga I, vom juca, în ordine, cu United Galați în deplasare, cu Odorheiu Secuiesc pe teren propriu și cu Deva în deplasare”, a declarat Marian Șotârcă.

Dunărea Călărași s-a întărit în această vară prin achizițiile lui Petrișor Toniță, de la Autobergamo Deva, Ovidiu Aramă, de la CSM Târgu Mureș, și Marius Arhire, de la United Galați. „Primul este portarul echipei naționale, Aramă e un jucător crescut de cei de la Miercurea Ciuc, iar Arhire e un junior de perspectivă, împrumutat de la Galați”, a precizat Marian Șotârcă.

Supercupa României de la Buzău va marca intrarea futsalului românesc într-o nouă eră. Meciul de la Buzău va fi primul în care combatantele vor fi obligate să folosească pe toată durata meciului un jucător născut în 1996 sau chiar mai tânăr.

Iată loturile celor două formații care se vor lupta pentru Supercupa României:

Imperial WET Miercurea Ciuc
Victor Lopez Gonzales, Gică Dospinescu portari; Hector Blazquez, Alvaro De Luis Yubero, Florin Matei, Marko Prsici, Bogdan Covaci, Cristian Matei, Andre Luiz Fernandes, Adrian Pânzaru, Stefan Rakici, Laszlo Szocs, Levente Tanko, Savio Valadares
Antrenor: Sito Rivera

Dunărea Călărași
Petrișor Toniță, Andrei Moldovanu, Eugen Cinaru – portari; Ionuț Movileanu, George Tomescu, Andrei Ghiuță, Robert Vârlan, Doru Rotaru, Maricină Plugaru, Mădălin Nițu, Stefan Krstici, Ovidiu Aramă, Paulo Pinto, Yanez Galan, Cesar Ribeiro, Marius Arhire, Thiago Monteiro
Antrenor: Marian Șotârcă

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*