Suspiciune de „infestare” cu azbest a terenului destinat construirii noului penitenciar de la Berceni

V. Stoica

Proiectul construirii, la Berceni, a noului penitenciar de 1000 de locuri, cu regim de maximă siguranță și închis, ar putea să întâmpine unele dificultăți, având în vedere că există suspiciunea că pe terenul destinat viitoarei închisori de lângă Ploiești ar exista depozite îngropate de azbest.
Pentru a elucida acest mister, Penitenciarul Ploiești, autoritatea contractantă a tuturor serviciilor și lucrărilor destinate noii închisori, are în vedere acum și realizarea unui studiu de mediu privind prezența azbestului în zona fostei unități militare demolate, pe care ar trebui să apară noile construcții.
“În urma vizitei directorului Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, de la începutul anului 2020, s-a solicitat ca pentru obiectivul de investiții P47 Berceni (n.n. – penitenciarul Berceni) să fie efectuat un studiu de mediu privind prezența azbestului pe porțiuni ale terenului unde se va construi penitenciarul. Astfel, prestatorul va furniza servicii de investigare a prezenței deșeurilor cu azbest și va elabora un raport de investigare a amplasamentului”, se arată în documentația întocmită de Penitenciarul Ploiești.
Azbestul a fost utilizat decenii la rând, în a doua jumătate a secolului trecut, în materialele de construcții.
Potrivit bazelor de date ale Comisiei Europene, Directiva 1999/77/CE interzice toate utilizările de azbest începând cu 1 ianuarie 2005. În plus, Directiva 2003/18/CE interzice extracția de azbest, precum și fabricarea și prelucrarea produselor din azbest. Cu toate acestea, cea mai importantă problemă este expunerea la azbest pe parcursul activităților de îndepărtare, demolare, reparare și întreținere.
De altfel, conform aceleiași surse, azbestul este periculos dacă este fragmentat și dacă fibrele se află în suspensie în aer, cum ar fi pulberea de azbest. În cazul în care fibrele respective sunt inhalate, acestea pot provoca daune grave. Azbestoza este o afecțiune pulmonară ireversibilă care provoacă dificultăți de respirație grave. Aceasta se poate dezvolta în continuare chiar și după ce expunerea la azbest a încetat.
În plus, persoanele care lucrează în mod regulat cu azbest sunt expuse la un risc mai ridicat de a dezvolta cancer pulmonar.
Mezotelioma este o formă incurabilă de cancer al peretelui interior al pieptului sau al peretelui abdominal. Incidența acesteia în rândul populației este foarte scăzută, însă persoanele care lucrează cu azbest sunt expuse la un risc mai ridicat de a dezvolta această afecțiune.
Bolile provocate de azbest se dezvoltă pe parcursul unei perioade de timp îndelungate. Simptomele azbestozei pot apărea în decursul a 10 până la 20 de ani, iar semnele de cancer se pot manifesta după o perioadă de până la 40 de ani.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*