Tabletele pentru elevi au ajuns în şcoli. Nu se ştie, însă, dacă toţi copiii au conexiune la internet…

Violeta Stoica

S-a bătut mult monedă pe faptul că elevii trebuie să se întoarcă să învețe în instituțiile de învățământ și să se renunțe la activitățile școlare organizate în sistem online. Este clar că acest din urmă mod de a susține cursurile nu este nici cel mai eficient și că nici nu există posibilitatea ca toți elevii să aibă acces la ore. Fie pentru că nu există mijloacele electronice necesare, fie pentru că nu există conexiune la internet!
Datele obținute de la Inspectoratul Școlar Județean Prahova arată că, până acum, 6.305 tablete au ajuns la elevii din școlile prahovene care nu dispuneau de nicio posibilitate de accesare a cursurilor online.
„Un necesar de echipamente a fost estimat în luna aprilie 2020. Astfel, a fost identificat, la nivelul județului Prahova, un număr de aproximativ 6.400 de elevi care nu dispuneau, la acel moment, de nicio soluție de lucru online. Ca urmare, au fost achiziționate, de către Ministerul Educației și Cercetării, un număr de 6.800 de tablete, în cadrul Programului „Școala de Acasă”, aprobat prin HG 370”, au răspuns solicitării noastre reprezentanții Inspectoratului Școlar Prahova.

Conform ISJ Prahova, până acum au fost distribuite 6.305 tablete, achiziționate de către Ministerul Educației și Cercetării, în baza necesarului identificat în luna aprilie 2020.
Din datele furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Prahova, tabletele au fost distribuite astfel: Școala Gimnazială „Radu şi Severa Novian”, Comuna Adunați – 17; Școala Gimnazială „Învățător Radu Ion”, Sat Vadu Părului, Comuna Albești-Paleologu – 25; Școala Gimnazială „Gheorghe Costescu”, Comuna Aluniș – 161; Școala Gimnazială, Comuna Apostolache – 8; Școala Gimnazială, Sat Nedelea, Comuna Ariceștii Rahtivani – 12; Școala Gimnazială, Comuna Ariceștii Rahtivani – 13; Școala Gimnazială „Înv. Athanasie Jan Stoicescu”, Comuna Ariceștii Zeletin – 5; Școala Gimnazială, Comuna Baba Ana – 37; Școala Gimnazială „Sfinții Împărați”, Comuna Balta Doamnei – 21; Școala Profesională , Comuna Bălțești – 24; Școala Gimnazială „Ioan Duhovnicul”, Comuna Bănești – 20; Liceul Tehnologic Agricol, Comuna Bărcănești – 46; Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”, Comuna Bărcănești – 93; Școala Gimnazială, Comuna Bătrîni – 14; Școala Gimnazială, Comuna Berceni – 63; Școala Gimnazială, Comuna Bertea – 10; Școala Gimnazială „Radu Tudoran”, Comuna Blejoi – 21; Școala Gimnazială, Comuna Boldești-Grădiștea – 42; Școala Gimnazială, Comuna Brazi – 11; Școala Gimnazială „Profesor Oprea Mihai”, Sat Negoiești, Comuna Brazi – 7; Școala Gimnazială „Matei Basarab”, Comuna Brebu 37; Școala Gimnazială „Mihai Vodă”, Sat Pleașa, Comuna Bucov – 41; Școala Gimnazială „Constantin Stere”, Comuna Bucov – 103; Școala Gimnazială, Comuna Călugăreni – 43; Școala Gimnazială, Comuna Cărbunești – 16; Școala Gimnazială „Nichita Stănescu”, Comuna Ceptura – 57; Școala Profesională, Comuna Cerașu – 56; Școala Gimnazială „Andrei Rădulescu”, Comuna Chiojdeanca – 27; Școala Gimnazială, Sat Cioranii de Sus, Comuna Ciorani – 18; Liceul Tehnologic, Sat Cioranii de Jos, Comuna Ciorani – 48; Școala Gimnazială, Comuna Cocorăștii Colț – 18; Școala Gimnazială, Comuna Cocorăștii Mislii – 13; Școala Gimnazială, Comuna Colceag – 36; Școala Gimnazială „Profesor Cristea Stănescu”, Comuna Cornu – 0; Școala Gimnazială, Comuna Cosminele – 5; Școala Gimnazială, Comuna Drăgănești – 93; Școala Gimnazială „Platon Mocanu”, Sat Drajna de Jos, Comuna Drajna – 33; Școala Gimnazială „Învățător Dinu Nicolae”, Comuna Dumbrava – 64; Școala Gimnazială „Erou Sergent Grigore Ioan”, Comuna Dumbrăvești – 31; Școala Gimnazială, Comuna Fîntînele – 21; Școala Gimnazială „Ioan Moga”, Sat Dițești, Comuna Filipeștii de Pădure – 89; Liceul Teoretic, Comuna Filipeștii de Pădure – 33; Școala Gimnazială, Sat Mărginenii de Jos, Comuna Filipeștii de Tîrg – 12; Școala Gimnazială, Comuna Filipeștii de Tîrg – 24; Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Comuna Filipeștii de Tîrg – 95; Școala Gimnazială, Comuna Florești – 26; Școala Gimnazială „Laurentiu Fulga”, Sat Fulga de Sus, Comuna Fulga – 41; Școala Gimnazială, Comuna Gherghița – 36; Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Sat Potigrafu, Comuna Gorgota-3; Școala Gimnazială, Comuna Gornet -5; Școala Gimnazială, Comuna Gornet-Cricov – 8; Școala Gimnazială, Comuna Gura Vadului – 17; Școala Gimnazială, Comuna Gura Vitioarei – 25; Școala Gimnazială, Comuna Iordăcheanu – 42; Școala Gimnazială, Sat Vărbila, Comuna Iordăcheanu – 8; Școala Gimnazială „Traian Săvulescu”, Comuna Izvoarele – 42; Școala Gimnazială, Comuna Jugureni – 18; Școala Gimnazială, Comuna Lapoș – 5; Școala Gimnazială „Eroilor”, Comuna Lipănești – 45; Școala Gimnazială, Comuna Măgurele – 21; Școala Gimnazială, Comuna Măgureni – 43; Școala Gimnazială, Sat Măneciu-Pămînteni, Comuna Măneciu – 17; Colegiul „Ferdinand I”, Comuna Măneciu – 25; Școala Gimnazială „Gheorghe Diboș”, Comuna Mănești-21; Colegiul Tehnic Forestier, Municipiul Câmpina – 9; Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Municipiul Câmpina -53; Școala Gimnazială Centrală, Municipiul Câmpina – 3; Liceul Tehnologic Mecanic, Municipiul Câmpina – 46; Școala Gimnazială „Ion Câmpineanu”, Municipiul Câmpina – 11; Liceul Tehnologic Energetic, Municipiul Câmpina – 5; Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, Municipiul Câmpina – 1; Școala Gimnazială „B.P. Hașdeu”, Municipiul Câmpina – 15; Liceul Tehnologic „Constantin Istrati”, Municipiul Câmpina – 6; Școala Gimnazială „Ioan Grigorescu”, Municipiul Ploiești -16; Școala Gimnazială „Andrei Mureșanu”, Municipiul Ploiești – 28; Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1, Municipiul Ploiești – 34; Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.2, Municipiul Ploiești – 15; Școala Gimnazială „Elena Doamna”, Municipiul Ploiești – 0; Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, Municipiul Ploiești – 5; Școala Gimnazială „Anton Pann”, Municipiul Ploiești – 149; Școala Gimnazială „Profesor Nicolae Simache”, Municipiul Ploiești – 29; Școala Gimnazială „Sfânta Vineri”, Municipiul Ploiești – 13; Școala Gimnazială „George Coșbuc”, Municipiul Ploiești – 17; Școala Gimnazială „Sfântul Vasile”, Municipiul Ploiești – 4; Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, Municipiul Ploiești – 7; Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, Municipiul Ploiești-69; Școala Gimnazială „I.A. Bassarabescu”, Municipiul Ploiești – 0; Liceul Tehnologic „Toma Socolescu”, Municipiul Ploiești – 60; Liceul Tehnologic de Transporturi, Municipiul Ploiești – 54; Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, Municipiul Ploiești – 0; Liceul Tehnologic Administrativ şi de Servicii „Victor Slăvescu”, Municipiul Ploiești – 0; Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu”, Municipiul Ploiești – 53; Colegiul „Spiru Haret”, Municipiul Ploiești – 28; Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, Municipiul Ploiești – 0; Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Municipiul Ploiești – 0; Școala Gimnazială „Candiano Popescu”, Municipiul Ploiești – 167; Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”, Municipiul Ploiești – 0; Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Municipiul Ploiești – 7; Școala Gimnazială „Henri Mathias Berthelot”, Municipiul Ploiești – 8; Școala Gimnazială „Radu Stanian”, Municipiul Ploiești – 175; Școala Gimnazială „Rareș Vodă”, Municipiul Ploiești – 41; Colegiul Național „Nichita Stănescu”, Municipiul Ploiești-0; Liceul Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei”, Municipiul Ploiești-25; Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Municipiul Ploiești-0; Școala Gimnazială „George Emil Palade”, Municipiul Ploiești – 30; Școala Gimnazială „Grigore Moisil”, Municipiul Ploiești – 11; Școala Gimnazială „Toma Caragiu”, Municipiul Ploiești – 0; Școala Gimnazială, Comuna Podenii Noi – 47; Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Municipiul Ploiești -104; Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Municipiul Ploiești – 21; Liceul Tehnologic „1 Mai”, Municipiul Ploiești – 31; Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”, Municipiul Ploiești – 3; Școala Gimnazială, Comuna Olari – 5; Liceul Teoretic, Orașul Azuga-46; Liceul Tehnologic „Constantin Cantacuzino”, Orașul Băicoi – 17; Școala Gimnazială, Liliești Orașul Băicoi – 18; Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Orașul Boldești-Scăeni-129; Liceul Tehnologic „Teodor Diamant”, Orașul Boldești-Scăeni – 2; Școala Gimnazială Nr. 2, Orașul Boldești-Scăeni – 31; Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu”, Orașul Breaza – 64; Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Orașul Breaza – 25; Colegiul „Ion Kalinderu”, Orașul Bușteni – 4; Școala Gimnazială „Nestor Urechia”, Orașul Bușteni – 17; Școala Gimnazială Nr. 2, Orașul Comarnic – 4; Liceul „Simion Stolnicu”, Orașul Comarnic – 92; Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, Orașul Mizil – 1; Școala Gimnazială „Sfîntul Nicolae”, Orașul Mizil – 193; Școala Gimnazială „Sfânta Maria”, Orașul Mizil – 80; Liceul Tehnologic „Tase Dumitrescu”, Orașul Mizil – 52; Școala Gimnazială Nr. 1, Orașul Mizil-12; Liceul „Carol I”, Orașul Plopeni – 12; Școala Profesională Specială, Orașul Plopeni – 39; Colegiul „Mihail Cantacuzino”, Orașul Sinaia-28; Liceul Teoretic „Șerban Vodă”, Orașul Slănic-16; Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă”, Orașul Urlați – 617; Școala Gimnazială „Cănuță Ionescu”, Orașul Urlați – 33; Școala Gimnazială „Ing. Gheorghe Pănculescu”, Orașul Vălenii de Munte – 20; Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Orașul Vălenii de Munte-52; Colegiul Național „Nicolae Iorga”, Orașul Vălenii de Munte – 0; Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu”, Orașul Vălenii de Munte – 42; Școala Gimnazială „Andrei Nicolescu-Păcureți”, Comuna Păcureți – 12; Școala Gimnazială „Toma T. Socolescu”, Comuna Păulești – 2; Școala Gimnazială, Comuna Plopu – 22; Școala Gimnazială „Minerva Alexandrescu” Comuna Șoimari – 30; Școala Gimnazială „Învățător Ion Mateescu”, Comuna Poiana Câmpina -32; Școala Gimnazială, Comuna Poienarii Burchii – 21; Școala Gimnazială, Sat Poseștii-Pămînteni, Comuna Posești -54; Școala Gimnazială „Mănăstireanu Mihai”, Comuna Predeal-Sărari – 7; Școala Gimnazială, Comuna Provița de Jos – 36; Școala Gimnazială „Mitropolit Pimen Georgescu”, Comuna Provița De Sus – 17; Școala Gimnazială, Comuna Puchenii Mari-25; Școala Gimnazială, Sat Buda, Comuna Rîfov – 87; Școala Gimnazială, Comuna Salcia – 2; Școala Gimnazială, Comuna Sălciile – 6; Școala Profesională, Comuna Sîngeru – 202; Școala Gimnazială, Comuna Scorțeni-43; Școala Gimnazială, Comuna Secăria – 4; Școala Gimnazială, Sat Tăriceni, Comuna Șirna – 42; Școala Gimnazială, Comuna Șotrile-91; Școala Profesională, Comuna Starchiojd – 24; Școala Gimnazială, Comuna Ștefești-3; Școala Gimnazială, Comuna Surani-2; Școala Gimnazială, Comuna Talea – 6; Școala Gimnazială, Sat Strejnicu, Comuna Tîrgșorul Vechi – 40; Școala Gimnazială, Comuna Tîrgșoru Vechi – 13; Școala Gimnazială „Profesor Eugeniu Corbu”, Sat Podgoria, Comuna Tătaru – 63; Școala Gimnazială „Dumitru Brezeanu”, Comuna Teișani – 6; Școala Gimnazială Nr. 1, Comuna Telega – 23; Școala Gimnazială, Comuna Tinosu -16; Școala Gimnazială „Prof.dinu Mihail Dan”, Sat Magula, Comuna Tomșani – 12; Școala Gimnazială, Comuna Vadu Săpat – 5; Școala Gimnazială, Comuna Vîlcănești-48; Școala Gimnazială „Ion Ionescu”, Comuna Valea Călugărească-50; Școala Gimnazială, Sat Dîrvari, Comuna Valea Călugărească-20; Liceul Tehnologic „Gheorghe Ionescu-Sisești”, Comuna Valea Călugărească-9; Liceul Tehnologic „Carol I”, Comuna Valea Doftanei – 14; Școala Gimnazială, Comuna Vărbilău-54; Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, Oraşul Breaza – 0.

Tablete da, internet – nu se știe!

Chiar dacă în școli au ajuns tabletele, la nivelul ISJ Prahova nu există o situație a localităților în care acoperirea deficitară a conexiunii la internet ridică probleme deosebite. Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar, „acest gen de informații sunt disponibile direct la operatorii de telecomunicații. Nu avem informații oficiale referitoare la calitatea serviciilor de date la nivelul județului”.
Iar în privința cadrelor didactice din județul Prahova care nu dispun de echipamente necesare susținerii activității online, obligatorie de luni, 9 noiembrie (n.n. – solicitarea de informații a fost transmisă în prima săptămână din luna noiembrie), răspunsul a fost următorul: “având în vedere faptul că, în situația lipsei oricărui echipament, cadrele didactice au posibilitatea de a folosi, de la școală, echipamentele disponibile sau de a primi în custodie un astfel de echipament, în prezent nu putem spune că există cadre didactice care să nu dispună de echipamentele necesare”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*