Ţara în care javrele rod fragmente de soare

Florin Tănăsescu

 

În faţa fostului magazin „Alimentara”, agitaţie mare. Mulţimea aştepta deschiderea unităţii numite acum „Magazinul zorilor”.
Pe o pancartă scria: „Nu parcaţi! Primim marfă”. Pe-o alta: „Nu staţionaţi! Se descarcă”.
Un paznic urla: „Patronii vă servesc pe fiecare. Trebuie doar răbdare, răbdare, răbdare! Avem răsărituri de vânzare pentru fiecare. Dar, răbdare! În România nu se moare de prea multă aşteptare. C-o fi un an sau un veac, ce contează? Importantă e visarea.

În jurul fostei Alimentare, câinii rodeau fragmente de soare. Se gudurau şi lingeau mâinile patronilor care le-aruncau câte-o ciozvârtă de astru. Unii le aduceau cafea. Alţii îi serveau cu ceai. Dacă era cald, le făceau vânt cu câte-un evantai.
– Vezi tu, noi am început aici o mică afacere. Cu răsărituri de soare. Primii ani au fost mai grei, îmi acordă un interviu publicitar directorul executiv al „Magazinului zorilor”.
– Nu aveaţi vad?
– Şi nici clientelă. Poporul ăsta credea că va fi soare pe gratis şi fără TVA.
– Când a început să ia amploare afacerea?
– Cu primul milion de zori a fost mai greu. Apoi, pe măsură ce norii negri se adunau deasupra ţării… Marş, mă, de-aici!
– Cu mine vorbiţi?
– A, nu, cu potaia asta care se gudură. Ştii, noi avem un program foarte strict şi în privinţa linguşitului, şi-a împărţitului fragmentelor de soare. Fără reguli…
– Se duce dracului afacerea!
– Se duce dracului ţara! Mă scuzi un pic. Trebuie să vorbesc în numele Guvernului. Revin.
Afară, câinii, sătui, deveniseră javre. După chipul şi asemănarea stăpânilor. Muşcau din poporul care nu mai avea răbdare. Care voia soare.
„Stimaţi concetăţeni! Pentru dumneavoastră, ce nu facem noi? Schimbăm chiar solstiţii în echinocţii. Şi invers. Încă nu am terminat de descărcat. Megeţi la casele dumneavoastră şi staţi cuminţi! Oamenii noştri vor avea grijă de fiecare. Vă vor împărţi raze de soare. Chiar şi de la lumânare. Dar, luaţi aminte: Staţí cuminţi!”, îl văd la televizor pe interlocutorul meu, directorul executiv al „Magazinului Zorilor”.
– Asta e problema poporului român. Nu are răbdare.
– A aşteptat treizeci şi ceva de ani!, îndrăznesc eu. (O javră ministerială deja mârâie).
– Şi ? Încă pe-atâta îi strică?
– Aaa, nuuu! (Aceeaşi cotârlă se gudură).
– Gata interviul! Când apare textul publicitar?
(Când va apărea soarele!, eram gata să zic).
– Este deja scris pe fruntea naţiei de treizeci de ani.
Am plecat. Afară, se descărca marfa în magazinul lor – „Magazinul zorilor”. Neamul îşi urlă durerea la luna altui cer.
Pentru poporul român, soarele a rămas un mister.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*