Ţara lui „merge şi aşa!”

Florin Tănăsescu

 

Rezemat cu privirea într-un nor pe care scria „Lasă că merge şi-aşa”, vizitiul moţăia. Avea atâta sictir în el, încât se ruga: „Dă, Doamne să nu se-nvârtă roata!”. Căruţa stătea.
Un câine s-a vârât la umbra codirlei. „E cam pe dungă umbra”, a constatat. Apoi, şi-a făcut curaj. S-a mobilizat, zicându-şi: „Marş sub atelajul hipo!” .

Cinci ore mai târziu. Norul îl trezeşte pe vizitiu:
– Maestre! Ministrule! Io m-am cam plictisit să fac umbră pâmântului. Plec!
– Lasă lozinca aia de partid pe care scrie „Lasă că merge şi-aşa!”. Apoi, du-te în legea ta! Noi nu ne-am plictisit.
Soarele începuse să îi bată în cap pe mulţi! Boilor de la atelajul hipo li s-a pus umbrele. Deh, să nu capete ceva sechele de la atâta stat cu copitele în praf şi cu coarnele – şi ce mai coarne! – la soare. Câţiva aghiotanţi – consilieri au adus şi un coviltir. Au acoperit atelajul hipo în care s-au adăpostit ambele camere reunite.
– Care?, a întrebat un votant nedumerit că nu se mişcă roata.
– A Senatului şi a Deputaţilor!, a catadicsit să răspundă un bou. Celălalt a aprobat tacit.
Una peste alta, erau mulţumiţi şi boii, şi vizitiul, şi câinele şi…
– Şi toată lumea! Toţi adepţii lui „Lasă că merge şi-aşa!”, a stigat cineva care tocmai pleca din ţară.
Un an mai târziu. Acelaşi nor, aceeaşi lozincă, acelaşi coviltir.
– Şi acelaşi câine ?
– Aproximativ. Aproximativ, fiindcă devenise un câine filozof.
– În sensul că?
– În ideea că s-a întrebat: De ce-oi fi traversat ca un turbat de câteva ori o stradă? Să scrie Geo Bogza despre mine „175 de minute la Mizil”? Ce-mi trebuie mie să apar ca figurant într-o ţară despre care Istoria va scrie… Hâm!
Doi ani mai târziu. Acelaşi nor, aceeaşi lozică, acelaşi coviltir. Acelaşi popor. Numeric, mai puţin.
– Adulmec ceva mişcare? Se urnesc boii?
– Ţi-ai găsit! Se bate de muşte dom’ vizitiu. Plezneşte cu biciul prin aer!, mârâie un alt câine pripăşit.
– Deci nu dă în boi!
– Iete, na! Cum să dea în colegii lui?
32 de ani mai târziu. Alt vizitiu, acelaşi obicei. Aceeaşi căruţă. La ea şi în ea, copiii boilor de altădată. Grigorescu pictează din nou „Car cu boi”. Îi trebuia şi coviltir, chestie pe care nu o intuise.
– E de vânzare, nene?, întreabă un amator de chilipiruri ?
– S-a vândut demult carul. Au mai rămas doar boii şi câinii.
– Reuniţi în ambele Camere!, adaugă şi capra pe care moţăia vizitiul.
Rezemat în priviri, un popor – nu tot, dar mare parte din el – privea la un nor. Pe el scria, „Lasă că merge şi-aşa!”.
Căruţa cu număr de înmatriculare RO nu se mişca.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*