Tată şi fiu – salvaţi dintre nămeţii de pe Platoul Bucegi de către jandarmii montani

F. T.

Ieri dimineaţă, în jurul orei 11, jandarmii montani au intervenit pe Platoul Bucegi – în zona numită Şaua Călugărului – pentru salvarea a două persoane, respectiv un bărbat în vârstă de 36 de ani şi fiul acestuia, în vârstă de numai patru ani. Aceştia plecaseră de la Complexul Piatra Arsă spre Cota 2000 (Sinaia), de unde intenţionau să se urce într-un mijloc de transport prin cablu, pentru a coborî în oraş.
„Din cauza stratului mare de zăpadă, a vântului puternic, a pantei abrupte şi, nu în ultimul rând, a epuizării fizice, cei doi nu au mai putut înainta. Au mai găsit însă, din fericire, resurse pentru a solicita, telefonic, ajutorul jandarmilor montani”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova.
Jandarmii s-au deplasat în întâmpinarea celor doi, pe care i-au ajutat să ajungă până la Cota 2000 (Sinaia), de unde au coborât în oraş.
Din fericire, niciuna dintre cele două persoane nu a necesitat îngrijiri medicale.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*