Ţicu ajunge la Naţionala de tineret!

Florin Bratu a anunțat lotul pentru prima sa acțiune în calitate de selecționer al reprezentativei U21 a României, pe lista acestuia fiind şi doi jucători prahoveni – unul, crescut aici la Petrolul şi Petrosport, dar legitimat acum la FCSB (Ianis Stoica), al doilea, crescut la Petrolul şi care a juns să poarte banderola de căpitan al echipei ploieştene, chiar dacă, deocamdată, doar în eşalonul secund – Valentin Ţicu. De altfel, Ţicu este singurul jucător de câmp din eşalonul secund convocat la această acţiune!
Naționala care pregătește participarea la EURO 2023, competiția U21 pe care România o găzduiește alături de Georgia, va disputa două jocuri amicale la începutul lunii viitoare, după cum urmează: vineri, 3 septembrie, ora 21:00, stadion Steaua (București), România U21 – Anglia U21, respectiv România U21 – Georgia U21 – marți, 7 septembrie, ora 21:00, stadion ”Anghel Iordănescu” (Voluntari)
Iată lotul complet convocat de staff-ul U21 pentru acțiunea din septembrie:
Portari: Mihai Popa (FC Voluntari), Răzvan Ducan (CS Mioveni), Szilard Gyenge (AFK Csikszereda)
Fundași: Alexandru Georgescu (Farul Constanța), Alexandru Țîrlea (Deportivo Alaves/Spania), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Bogdan Racovițan (FC Botoșani), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Sorin Șerban (FCSB), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52)
Mijlocași: Victor Dican (Universitatea Cluj), Dragoș Albu (U Craiova 1948 SA), Ovidiu Perianu (FCSB), Vlad Pop (U Craiova 1948 SA), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Antonio Sefer (FC Rapid 1923), David Miculescu (UTA Arad), Alexandru Ișfan (FC Argeș), Alexi Pitu (Farul Constanța), Octavian Popescu (FCSB), Claudiu Petrila (CFR Cluj)
Atacanți: Cristian Dumitru (FC Argeș), Louis Munteanu (Fiorentina/Italia), Ianis Stoica (FCSB).

Alţi petrolişti, la Naţionalele ”mici”

Nu numai Țicu va merge la acțiunile lotului național, perioada 30 august – 9 septembrie fiind dedicată acțiunilor tuturor categoriilor de vârstă, întrerupându-se atât Liga I, cât și eșalonul secund, pentru a face loc meciurilor susținute de reprezentativele de seniori și juniori ale României.
Astfel, Alin Boțogan (foto), cel care, duminică, la Tg. Jiu, a bifat primul meci oficial ca titular în tricoul Petrolului, va merge la reprezentativa „U18”, pentru un stagiu de pregătire ce se va desfășura în perioada 30 august – 07 septembrie.
Tot în același interval, Sergiu Pârvulescu, fundașul dreapta al ”găzarilor”, jucător venit de la Kids Tâmpa – via Gloria Buzău, se va afla la o acțiune a echipei naționale „U19”, care va susține două jocuri de verificare, cu Bosnia-Hețegovina (5 și 7 septembrie)!
Alături de Pârvulescu, pentru aceste partide a fost convocat și fundașul central Adrian Nicolae, cel care, după cum se știe, a fost împrumutat de către „galben-albaștrii”, în această vară, la CS Blejoi.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*