Timișoara Saracens, egalată din nou în ultima fază: 22-22 (10-10) la Dinamo, Bratu 17 puncte

Egalată weekend-ul trecut de liderul stelist dintr-o lovitură de pedeapsă ca ultimă fază a jocului de pe ”Dan Păltinișanu”, campioana Timișoara Saracens a pățit și astăzi de la ora 11 exact același lucru, dar în deplasare în capitală, la Dinamo, astfel încât, după 3 apariții la rând fără succes în fața cluburilor din București, bănățenii au rămas antepenultimii în ierarhia Superligii cu două etape înaintea încheierii turului dar și debutului în grupele preliminare din ER Continental Shield, întrecere de calificare spre competiția numărul 2 a Europei, Challenge Cup.

Cu o formulă de start remaniată în special în liniile dinapoi după remiza de vinerea trecută din Banat cu CSA Steaua, Timișoara Saracens a sperat la un prim triumf în urma celui la debutul de-acum 3 săptămâni contra băimărenilor, însă, deși a egalat până la pauză și a preluat în premieră conducerea după mijlocul părții a II-a, desprinzându-se chiar și la 6 puncte, a fost nevoită în cele din urmă să se mulțumească și cu faptul că n-a mai pierdut în București, cum o pățea acum două săptămâni la CSM, deși în partida de astăzi de la 11 de pe ”Florea Dumitrache” s-a impus la eseuri, 1-3.

Primul al întâlnirii din etapa a V-a în Superliga l-a semnat însă Dinamo la mijlocul primei părți, prin Vasilică Pascu, transformat de Tudorel Bratu, ulterior principal marcator din alte 5 lovituri de pedeapsă, dintre care patru în partea secundă.

Așa cum a început deplasarea, ezitant și fără aplombul ce o caracteriza, campioana a dat ocazia alb-roșilor lui Cristi Hîldan să spere la mai mult, iar dinamoviștii n-au mai avut nevoie de alte invitații speciale, speculând în câteva rânduri greșelile vizitatorilor.

Care au redus totuși din handicap după o jumătate de oră de joc prin Conache, menținut ca fundaș și înscriind la a doua tentativă din lovitură de pedeapsă, ceea ce a izbutit apoi prompt și Bratu, 10-3. Paradoxal, deși erau mai degrabă pe picior greșit, timișorenii au găsit o breșă prin atleticul Simionescu, autor al unui eseu transformat de Conache: 10-10, care avea să fie și scorul pauzei.

Până la care nu s-a mai înscris, deși, intrându-și ceva mai bine în ritm, bănățenii au mai croit două bune oportunități de eseu, în ciuda faptului că evoluau în inferioritate numerică, Neculau, preferat căpitanului Rus, fiind eliminat temporar, pe fondul mai multor greșeli ale campionilor, care au oferit și două lovituri de pedeapsă celor din capitală, ratate însă de Simote Liueli.

A ratat și Gabriel Conache la începutul părții secunde, bară, nu însă și principalul marcator al sezonului, Tudorel Bratu, care ridica scorul în două rânduri până în minutul 52, 16-10 din lovituri de pedeapsă.

Abia la această desprindere a gazdelor a reacționat campioana de pe Bega, inițiatoare a unei presiuni mai intense spre mijlocul părții a doua, ce a dat roade, Simion fiind trimis temporar pe margine din linia a III-a bucureșteană iar Timișoara Saracens preluând în premieră conducerea, cu al doilea eseu transformat.

Matt Williams a apelat la o dublă schimbare, Sabău intrând în locul lui Rădoi în linia I pe introducerea timișoreană într-o grămadă în preajma terenului de țintă advers, iar Helu în locul lui Simionescu, totul cu bun efect, vechiul și noul căpitan Popârlan șarjând hotărât și inițiind finalizarea semnată tocmai de William Helu, la colț: 16-15 în minutul 65. Deși din apropierea marginii, din flancul drept, Conache a transformat precis și a preluat în premieră conducerea, 16-17.

Bratu a mai ratat și el de la punct fix și a urmat rândul lui Helu să șarjeze pentru finalizarea izbutită de Sione Halalilo, cu al treilea eseu al vizitatorilor, Conache ratând însă transformarea dintr-o foarte bună poziție. Ceea ce i-a costat pe roșu-negrii, ajunși spre final de același Tudorel Bratu, cu alte două lovituri de pedeapsă, prima după un placaj înalt comis de rezerva Fonovai Tangimana, a doua la potou, de pe linia de 22: 22-22 (10-10).

Însă mai presus de absența din efectiv a unui mai precis marcator precum Bratu, Timișoara Saracens n-a mai etalat coeziunea în joc prin care-și ținea oponentele la respect, numeroasele indisponibilități din componență dar și căutările de la etapă la etapă lăsând-o vulnerabilă și sortită erorilor. De fapt, campionii au început astăzi cu 2 noi titulari în pachetul de înaintare față de remiza cu steliștii, dar și cu nu mai puțin de alți 5 titulari în liniile dinapoi comparativ cu runda precedentă, menținuți fiind numai Popa și Conache.

Bat la ușă și întâlniri în care timișorenii pot obține maximum de puncte, cu tot cu cel bonus ofensiv, împotriva codașelor ce îi urmează în ierarhie și care s-au întâlnit astăzi, CS Politehnica – CS Universitatea Cluj 20-29 la Iași, mai întâi sub Feleac sâmbăta viitoare iar apoi acasă cu moldovenii, după care și primele dueluri internaționale, cu italieni respectiv în Portugalia, în care se pot reabilita cu atât mai mult, la țanc pentru a aborda apoi returul la început de noiembrie prin forțarea unei ”duble” contra vicecampionilor din Maramureș, pe tărâmul ”Zimbrilor”.

Nici în sezonul trecut n-au mai strălucit însă și-au păstrat în cele din urmă totuși titlul național, așa încât nimic n-ar fi pierdut, dar campionii par a mai fi dat un pas înapoi, descoperiți parcă în urma unor despărțiri semnificative dar și a accidentării unor piese cheie, semn că lotul nu este într-atât de consistent valoric pe cât ar fi și numeric într-o situație ideală. Unii înlocuitori cooptați în actualul an calendaristic nu s-au integrat cadrului în general uns și închegat peste sezoane în campanii de succes, pe-acest fond Timișoara Saracens resimțind acum acut inevitabilul recul după dificilele 5 teste din toamnă și iarnă în grupele Challenge Cup, un pod puțin prea îndepărtat pentru bănățeni în 2016, încadrat de prezențe la rând ale ”Stejarilor” la lot, în noiembrie respectiv februarie și martie.

Toate acestea își fac resimțite efectele în timp iar profitul de moment este al oponentelor din Superligă, dovedind că veghează totuși în speranța reînfiripării unei întreceri mai competitive.

*

CS Dinamo: Chiper, Matkava, Mătușa, Mitrio, Rusu, Melinte – cpt., Simion, Bucurescu, Bratu, Onofrei, Fili, Sammai, Balaban, Pascu, Simote.

Rezerve la start: Pelin, Dumirescu, Manole, Ekuasi, Aholahi, Ivan, Esterhuizen, Sibanda.

Timișoara Saracens: Taupaki, Rădoi, Doge, Popârlan – cpt., Drenceanu, Doyle, Neculau, Stewart / Rupanu, Umaga, Popa, Sefanaia, Zaharia, Simionescu, Conache.

Rezerve la start: Sabău, Halalilo, Pungea, Ianuș, Iftimiciuc, Pretorius, Tangimana, Helu.

Rezultatele și clasamentul actualizat, plus programul rundei viitoare, pe coloana dreaptă. Tot în București, în Ghencea, se joacă de la ora 15 meciul CSA Steaua – CSM Știința Baia Mare, între lider și vicecampioană, duel al pozițiilor 1 și 4.

The post Timișoara Saracens, egalată din nou în ultima fază: 22-22 (10-10) la Dinamo, Bratu 17 puncte appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*