Timișoara Saracens revine sâmbătă pe ”Dan Păltinișanu”, prim pas în dubla manșă cu Heidelberger RK pentru intrarea în grupele Challenge Cup și în finala Continental Shield

A trecut ceva vreme de când campioana României în Superliga de rugby, Timișoara Saracens, n-a mai jucat pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, mai exact din 9 decembrie, când își încheia jocurile acasă din grupele preliminare în Continental Shield, 15-13 cu Pataro Rugby Clavisano, iar revenirea pe principala arenă a orașului este conferită de manșa I a barajului pentru calificarea în ediția 2018-2019 a grupelor Challenge Cup, cu startul în octombrie, oponentă în disputa tur-retur fiind Heidelberger RK e.V. 1872, formație germană cu care bănățenii s-au mai întâlnit în urmă cu peste 2 ani și care, la rândul ei, a dispus recent de aceiași italieni.

Timișoara Saracens revine pe ”Dan Păltinișanu” tot pentru euro-cupe, în care a câștigat mereu până la actualul nivel al întrecerilor

În turul precedent, din ianuarie, pentru intrarea în actualul baraj play-off, campionii din Ronaț ai României au fost nevoiți să organizeze manșa a II-a a disputei eliminatorii cu RC Batumi tocmai pe Cluj Arena, din motive deja cât se poate de bine cunoscute și evidente, așa încât însăși simpla revenire în sine pe ”Dan Păltinișanu” este un pas înainte, gazonul fiind în linii mari ”odihnit”, după ce nici prim-divizionara de fotbal a Timișoarei n-a mai jucat pe același teren încă din 18 februarie. Suprafața de joc ar putea fi totuși moale, dat fiind zăpezile și în general precipitațiile din ultima vreme.

Dar timișorenii speră ca revenirea pe arena pe care cucereau în 2016 trofeul Cupei României să le aducă noroc împotriva oaspeților germani, într-un weekend plin ochi de rugby pe mai multe planuri. Căci astăzi demarează sferturile în manșă unică ale principalelor competiții europene inter-cluburi, în întrecerea numărul 2, Challenge Cup, prin meciurile Pau – Stade Francais și Newcastle Falcons – Brive, urmate mâine de Edinburgh Rugby – Cardiff Blues și Connacht – Gloucester, dar și în concursul numărul 1, ER Champions Cup, prin Scarlets – La Rochelle, urmat mâine de Munster – Toulon iar pe 1 aprilie de ASM Clermont Auvergne – Racing 92 și Leinster Rugby – Saracens. Iar în întrecerea numărul 3, anticameră pentru Challenge Cup, și anume Continental Shield, se va juca o primă manșă nu doar pe Bega, ci și în Rusia, între concitadinele Enisei-STM și Krasny Yar, mai exact la Krasnodar, returul fiind programat la Krasnoyarsk, cu mențiunea că respectivele trupe sunt finaliste ale ediției din 2017 în Continental Shield, adjudecată la scor la Edinburgh de Enisei.

Se va juca totodată și pe plan intern, cu trofeul pe masă, sâmbătă 31 martie, și anume în finala Cupei României, CSM Știința Baia Mare – CSM București, meci de interes și pentru timișoreni, dat fiind că sâmbăta viitoare, în 7 aprilie de la ora 11, gruparea din Ronaț va demara returul campionatului Superligii tocmai pe Arena Zimbrilor, în Maramureș, în runda a noua respectiv a doua din jumătatea secundă a sezonului regular, programând și duelul CSM București – CS Universitatea Cluj, dar nu și CSA Steaua – CS Politehnica Iași, bucureștenii fiind triumfători la ”masa verde” cu 5-0 în virtutea abandonului moldavilor. Apoi, tot între disputele cu nemții, timișorenii vor mai juca în campionat și pe 14 aprilie, acasă cu CSM București.

Dar mai întâi manșa I cu Heidelberger RK, de mare importanță, anunțată pentru mâine, sâmbătă de la ora 14, miza principală fiind dată de intrarea în grupele Challenge Cup dar și în finala Continental Shield din această primăvară, de la Bilbao, unde își are asigurată prezența o formație din Rusia. Desigur, bănățenii și-ar dori mult după o pauză de un an revenirea în faza grupelor întrecerii continentale numărul 2, și este la fel de evident că Timișoara Saracens și-ar dori asigurarea unui avantaj cât mai substanțial în perspectiva returului din Germania, programat pe 21 aprilie de la ora locală 15. Dacă intrarea în grupe dar și în finala bască vor fi ca și tranșate încă din turul de pe Bega, totul ar putea fi abordat ulterior mai în liniște…

Însă timișorenii au unele probleme ale lor, de exemplu absența lui Jack Umaga, dar și în privința reomogenizării relațiilor de joc, în condițiile în care, dat fiind convocările multor internaționali la partidele inter-țări ale ”Stejarilor” din toamnă și februarie-martie, bănățenii n-au mai prea jucat recent în formula de bază, schimbările de efectiv fiind numeroase și la ordinea zilei.

Sosene Anesi și unul dintre internaționalii români în ultima vreme mai mult pe la lotul reprezentativ decât în XV-le campioanei, Marian Eugen Căpățână, și-au manifestat astăzi la amiază speranțele într-o evoluție bună contra trupei din Heidelberg, ca prim pas spre premiera disputării unei finale în cea de-a patra ediție în Continental Shield, competiție organizată de EPCR, Rugby Europe și FIR, forul rugbistic italian.

În faza precedentă, timișorenii au dispus tur-retur de georgienii de la RC Batumi, pe când Heidelberger RK a surprins prin a trece tot tur-retur de italienii lui Calvisano, 34-29 și 13-17 în peninsulă, în 13 și 20 ianuarie. Tot în ianuarie se derula și unica încleștare între bănățeni și nemți, pe 16 ian 2016, în urmă cu două ediții, în aceeași competiție, Timișoara Saracens impunându-se în deplasare cu 3-10 la finele grupelor preliminare, ca unică înfrângere a germanilor după 3 victorii în seriile de calificare. Mai departe mergea însă doar garnitura din Ronaț, care și câștiga tur-retur barajul play-off cu Calvisano, ajungând în grupele Challenge Cup.

Și în actuala campanie de calificare din preliminarii nemții au semnat tot 3 victorii, ultima fiind și cea mai clară, 7-38 la Lisabona, după un prim 23-19 cu aceeași Pataro Rugby Calvisano, eșecul cu 33-16 la RC Batumi și triumful în dauna altor italieni, 19-15 cu Rugby Petrarca. Comparativ, anul trecut, germanii învingeau abia la finalul preliminariilor, după 3 eșecuri, 16-33 în Belgia, la Dendermonde.

Una peste alta, nemții sunt așadar la cea de-a treia ediție consecutivă în Continental Shield, iar acum într-un moment de vârf al acestor participări, cumva peste așteptări, încercând să obțină mai mult decât naționala de seniori, depășită chiar și la scoruri drastice la începutul acestui an în același retur din Rugby Europe Championship cu răsturnările de situație între iberici și ”Stejari”, Germania sfârșind de fapt a șasea și ultima.

De unde și viitoarea dispută pentru menținerea în același eșalon inter-țări, ocupanta locului 29 încercând să-și apere poziția în fața aspirantei de pe palierul valoric inferior, Portugalia, a 23-a în aceeași ierarhie IRB, care tinde la revenirea în Rugby Europe Championship.

Nemții își pun nădejdi și într-o bună prestație a campioanei lor, reprezentând un club fondat în anul 1872 și care este antrenată de Kobus Potgieter și Pieter Jordaan, cu mențiunea că Heidelberger RK a câștigat cu punct bonus ofensiv toate cele 6 apariții de până acum, restantă fiind, în 1. Bundesliga Sud-West, campionat în care a început deja returul, însă nu și cu fruntașa în teren. Oaspeții Timișoarei au strâns 30 de puncte din 6 jocuri în toamnă în campionat, cu un impresionant 443 la 69, dar lider regional este clubul concitadin RG Heidelberg, dat fiind cele 8 partide jucate, cu 35 de puncte la activ.

De fapt, oponenții bănățenilor vor juca și mai multe meciuri între partidele tur-retur cu elevii lui Anesi, mai exact și pe 8 aprilie, tocmai la vecina RG Heidelberg, apoi în 11 acasă cu Neckarsulmer SU, pe 14 cu TSV Handschuchsheim dar și miercuri 18 aprilie cu TV Pforzheim. Ulterior, după returul cu bănățenii, alte apariții în retur și pe 25 și 28 aprilie, plus în 3 mai, finala națională fiind programată pe 2 iunie la Berlin.

Timișorenii n-au fost în schimb mereu victorioși pe plan intern, de exemplu încheind participarea în Cupa României prin recentul eșec din semifinala cu CSM de la București, pe un parcurs început pe 11 noiembrie tocmai pe ”Dan Păltinișanu”, și tot printr-o înfrângere, 7-8 cu băimărenii.

În eurocupe în schimb, timișorenii au fost ca și de netrecut acasă până la un anumit nivel valoric, ceea ce le conferă speranțe îndreptățite și pentru mâine. Fortificate și de completarea bugetului clubului cu 7-8% tocmai dinspre… Germania, grație sprijinului conferit din domeniul auto-moto de firma MHS Truck&Bus. Cu care bănățenii speră să ajungă departe, mai întâi în finala Continental Shield de pe San Mames din Bilbao, în 11-12 mai, iar apoi spre galonate destinații din grupele Challenge Cup…

Din tabăra oaspeților, anunțul că lotul convocat pentru deplasarea pe Bega îl include și pe Siegfried Fisi’ihoi, internaționalul din Tonga preluat de la parizieni după cooptarea sa în vară de Stade Francais, efectivul vizitatorilor incluzându-i și pe Jörn Schröder, Antony Dickinson, Samy Füchsel, Mark Fairhurst, Timo Vollenkemper, Michael Poppmeier, Dasch Barber, Julio Rodriguez, Jacobus Otto, Luis Ball, Sebastian Ferreira, Jarrid Els, Sean Armstrong, Hagen Schulte, Raynor Parkinson, Steffen Liebig, Pierre Mathurin, Marcel Coetzee, Nikolai Klewinghaus, Ayron Schramm, Felix Lammers, Wynston Cameron Dow, Robert Hittel și Felix Martel.

 

The post Timișoara Saracens revine sâmbătă pe ”Dan Păltinișanu”, prim pas în dubla manșă cu Heidelberger RK pentru intrarea în grupele Challenge Cup și în finala Continental Shield appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*